Buzoienii sunt chemaţi la un miting împotriva exploatării gazelor de şist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe data de 4 aprilie, în peste 20 de oraşe din ţară vor avea loc mai multe manifestaţii împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică. Buzoienii sunt şi ei chemaţi, prin intermediul unor pliante distribuite în oraş, să ia atitudine împotriva acestei metode.

                  

Mitingul buzoienilor este programat să înceapă la ora 17.00, în Piaţa Dacia. Tot joi, se vor mai organiza proteste în oraşele Bucureşti, Bârlad, Alba Iulia, Arad, Sibiu, Brasov, Târgu Neamţ, Mangalia, 2 Mai, Călăraşi, Piatra Neamt, Slatina, Galaţi, Timişoara, Oradea, Iaşi, Costinesti, Buziaş, Cluj Napoca, Vaslui, Suceava, Craiova şi Codlea.

Prin mişcările de stradă, organizatorii protestelor cer anularea hotărârilor de guvern prin care s-au aprobat în mod ilegal acordurile de explorare, dezvoltare şi exploatare emise pentru mai multe companii, printre care Chevron, East West Petroleum şi Clara Petroleum, în Dobrogea, Vaslui, respectiv judeţele Bihor, Arad şi Timiş.

Toate protestele sunt coordonate unitar la nivel naţional şi organizate de echipe locale de voluntari, cu implicarea a peste 80 de ONG-uri. Mai multe informaţii despre mişcarea împotriva exploatării gazelor de şist găsiţi pe stopfracturare.ro.    

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite