Buget de austeritate în acest an pentru municipiul Buzău. O importantă sumă este alocată asfaltării străzilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Municipalitatea va avea de cheltuit 216,7 milioane de lei în 2018. Investitţiile în infrastructură constituie capitolul care va înghiţi cei mai mulţi bani, şi nu educaţia, ca în ultimii ani. Asta, după ce salariile cadrelor didactice din municipiu vor fi plătite de la bugetul de stat, prin Inspectoratul Şcolar.

Bugetul pe anul 2018 al oraşului Buzău este mult mai sărac decât cel din anul precendent, ca urmare a reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10%. 

Dacă în 2017, bugetul de cheltuieli al municipiului Buzău a fost de 313 milioane de lei, anul acesta administraţia locală are la dipoziţie un buget general de venituri şi cheltuieli în sumă totală de 216,7 milioane lei. 

O altă explicaţie a diminuării bugetului din acest an faţă de 2017 vizeaza salariile cadrelor didactice din şcolile şi grădiniţele din municipiu care vor fi plătite direct de la bugetul statului, nu de către Primarie.

O mare parte din bugetul din acest an va fi alocată pentru asfaltarea străzilor. Astfel, la capitotolul transporturi este prevăzută suma de 37,8 milioane de lei, mai mult de jumătate din sumă fiind alocată asfaltărilor.

Totodată, administraţia locală a alocat o suma de 2,6 milioane de lei drept contribuţie proprie pentru proiecte europene de dezvoltare a infrastructurii. 

Se anunţă un an sumbru pentru buzoienii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire. În bugetul oraşului nu a fost alocat niciun leu pentru subvenţia la energia termică, fapt care îi va pune în dificultate pe cetăţenii cu venituri foarte mici, racordaţi la sistemul de încălzire al Regiei Autonome. 

Dacă nu se vor găsi alte soluţii pentru a ajuta familiile nevoiaşe, aceştia vor fi practic în imposibilitatea de a-şi mai achita facturile la căldură. În acelaşi context, edilul Constantin Toma a anunţat recent că toate şcolile şi grădiniţele vor fi dotate cu centrale termice proprii, măsură care va duce, mai mult ca sigur, la desfiinţarea Regiei Autonome Municipale.

În bugetul pe 2018 al Primăriei, o sumă consistentă este prevăzută la capitolul asistenţă socială. Dintr-un total de 34 de milioane de lei prevăzuti, jumătate din sumă constituie salarii de personal, iar restul, plăţile pentru anumite categorii de buzoieni beneficiari ai unor indemnizaţii prevăzute în lege.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite