BAC 2014 BUZĂU Trei elevi au fost eliminaţi din examen, pentru tentativă de fraudă
0
Trei elevi, doi din municipiul Buzău şi unul din Râmnicu Sărat, au fost eliminaţi din examen, pentru tentativă de fraudă. Doi dintre liceeni aveau la ei telefoanele mobile, interzise de regulament pe durata examenului, iar un al treilea avea asupra sa copiuţe minuscule.
Cei trei vor avea interdicţia de a repeta examenul de Bacalaureat pe durata a două sesiuni, iar rezultatele de la probele orale vor fi anulate.
La Buzău, peste 3.500 de elevi înscrişi în Bacalaureat, din care 3.060 serie curentă, au susţinut luni examenului la limba română.
Cei mai mulţi s-au declarat surprinşi de subiectul al treilea: eseu pe marginea unor opere lirice. Liceenii de la profil uman au avut de ales dintre Ion Barbu - „Riga Crypto şi Lapona Enigel”, Nichita Stănescu - „Către Galateea” sau Tudor Arghezi - „Flori de mucigai” şi de redactat câte un eseu despre tema şi viziunea în operele lor.
Elevii de la profil real au avut de redactat un eseu de cel mult 900 de cuvinte în care să prezinte tema unui text poetic studiat aparţinând lui Mihai Eminescu.
În judeţul Buzău sunt 12 centre de examen, nouă în municipiul Buzău, două la Râmnicu Sărat iar unul la Pătârlagele, lucrările urmând a fi corectate în trei centre de evaluare, toate în municipiul Buzău.
VIDEO BAC 2014 Rezolvarea subiectelor de la proba de română de la Bacalaureat 2014
Subiectele primite de candidaţi la proba de limba română de la Bacalaureat 2014 au fost rezolvateluni, în studioul la Adevărul Live, de profesoara de română Ecaterina Stanca, de la Liceul Teoretic Naţională, fostă profesoară la Colegiul Naţional „Tudor Vianu“ din Capitală.
Subiectele la Limba Română pentru profilul Real, filiera tehnologică. Click pe imagine pentru a mări


Subiectele la Limba Română pentru profilul Uman


Miercuri are loc proba obligatorie în funcţie de profil (matematică sau istorie), iar vineri proba la alegere.
Cât despre desfăşurarea examenului la limba română, acesta începe la ora 9:00 dimineaţa şi durează trei ore, însă elevii au voie să iasă din sală după o oră şi jumătate, cel mai devreme. De asemenea, sălile vor fi dotate cu camere de supraveghere, la fel ca în ultimii trei ani, potrivit metodologiei de Bac.
Modelele propuse de minister
Ministerul Educaţiei a publicat încă din ianuarie modele de subiecte pentru proba de Limba Română de la Bacalaureat 2014, dar şi baremele de corectare, pentru a vedea cum ar trebui rezolvate.
Există două variante de subiecte la această probă.
Una este pentru elevii care au absolvit filiera teoretică, profilul real, filiera tehnologică şi filiera vocaţională, cu excepţia profilului pedagogic.
A doua variantă de subiecte este pentru absolvenţii de profil uman (filiera teoretică) şi de profil pedagogic (filiera vocaţională).
La examen, elevii trebuie să rezolve subiectele în cel mult trei ore.
Calendar Bacalaureat 2014
30 iunie – proba scrisă la Limba Română
1 iulie – proba scrisă la Limba Maternă
2 iulie – proba scrisă la Matematică sau la Istorie (proba obligatorie a profilului)
4 iulie – proba la alegere: geografie, biologie, chimie, fizică, economie, informatică, sociologie, filosofie, logică, psihologie
7 iulie – afişarea rezultatelor parţiale (până la ora 12.00, la avizierele liceelor) şi depunerea contestaţiilor (până la ora 16.00)
8-10 iulie - rezolvarea contestaţiilor
11 iulie – afişarea rezultatelor finale pe bacalaureat.edu.ro
Pe aceeaşi temă:
BACALAUREAT 2014 A patra lecţie la Matematică, pentru profilul Tehnologic, la Adevărul Live
BACALAUREAT 2014 A treia lecţie la Matematică, pentru profilul Ştiinţele Naturii, la Adevărul Live
BACALAUREAT 2014 A doua lecţie la Matematică, la Adevărul Live
BACALAUREAT 2014 A doua lecţie de consiliere: „Ar trebui să existe şcoli pentru părinţi”
BACALAUREAT 2014 Despre adevăratul rol al şcolii, la Adevărul Live
VIDEO BACALAUREAT 2014 A doua lecţie la Română, despre eseul literar, la Adevărul Live
VIDEO BACALAUREAT 2014 A treia lecţie la Română, pentru elevii de la Real, la Adevărul Live
VIDEO BACALAUREAT 2014 A patra lecţie la Română, pentru elevii de la Real, la Adevărul Live