Avalanşă de prezentări la UPU, în urma exceselor culinare şi a paharelor de alcool

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spital privat - pacient - medici - doctori FOTO Mediafax

Vinul, drobul, friptura de miel sau ouăle roşii consumate în exces de sărbători, le-au dat bătăi de cap buzoienilor. În prima si a doua zi de Paste, peste 300 de oameni au ajuns la spital si au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Şi în acest an, medicii buzoieni au avut de furcă cu împătimiţii ospeţelor de Paşti. La fel ca şi în anii trecuţi, mulţi pacienţi au ajuns la spital din cauza exceselor culinare şi a paharelor de alcool date pe gât fără contenire. 

Astfel, în prima si a doua zi de Paşti, 326 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. S-a depăşit media prezentărilor zilnice care este de 120 de pacienţi, însă cazurile nu au fost unele extrem de grave, astfel că personalul medical de la UPU a putut face faţă afluxului mărit de pacienţi.

În zilele de 28 şi 29 aprilie, la Maternitatea din Buzău s-au născut 12 copii, dintre care opt fete şi patru băieţi, primul născut fiind o fetiţă, care a venit pe lume în noaptea de Înviere.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite