A început ”Săptămâna Teatrului Tânăr”, rampă de lansare pentru tinerii actori români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
festival neta piesa de teatru

Cei mai talentaţi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografie din Bucureşti vor avea ocazia să desfăşoare la Teatrul „George Ciprian” o stagiune specială dedicată lor. Este vorba de „Săptămâna Teatrului Tânăr”, eveniment care se va desfăşura la Buzău, de astăzi până sâmbătă. Anul acesta, organizatorii festivalului au ales ca temă comedia.

„Săptămâna Teatrului Tânăr” este un festival organizat pentru al treilea an consecutiv de Teatrul „George Ciprian” Buzău, în colaborare cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografie Bucureşti. Şase zile de spectacole îi aşteaptă pe buzoienii iubitori de teatru, până sâmbătă, în sala de spectacole a Tetarului “George Ciprian”.

Pentru tinerii actori români, „Săptămâna Tetarului Tânăr” a devenit o rampă de lansare în carieră. Anul acesta, organizatorii festivalului au ales ca temă comedia.

Biletele de intrare la spectacolele din cadrul festivalului costă între 20 şi 30 de lei, în funcţie de locul în sală, şi pot fi procurate de la sediul Teatrului “George Ciprian”. Deşi festivalul se desfăşoară într-o perioadă în care tinerii evită spaţiile închise, pe fondul tragediei din clubul Colectiv, organizatorii dau asigurări că sala de spectacole a Teatrului „George Ciprian” este una sigură, sala având aviz ISU de funcţionare.

Program „Săptămâna Teatrului Tânăr”

Marti, 10 noiembrie, ora 19.00 – Ècho

Miercuri, 11 noiembrie, ora 19.00 – Happy End

Joi, 12 noiembrie, ora 19.00 – Povestea noastră

Vineri, 13 noiembrie, ora 19.00 – Cine e fazanul?

Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 18.00 – A douăsprezecea noapte

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite