În ce condiţii va fi permis accesul cailor pe asfalt. Din această vară, va deveni lege într-o staţiune din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai sunt câteva zile până când va intra în vigoare o hotărâre locală care îi vizează pe toţi proprietarii de cai din comuna buzoiană Merei, dar şi din împrejurimi. Decizia impune restricţii privind accesul cu caii pe drumurile cu asfalt din staţiunea Sărata Monteoru.

Din această vară, atelajele cu tracţiune animală nu vor mai avea voie să circule o perioadă pe un tronson din drumul judeţean 203 G care traversează staţiunea Sărata Monteoru, cuprins între pensiunea Caprice şi Cantina Ceres. 

Hotărârea a fost luată în luna martie de Consiliul Local al Comunei Merei, de care aparţine staţiunea balneară, şi este valabilă pentru perioada sezonului estival.

Mai precis, începând cu 1 iunie 2019, respectiv până la 31 august a fiecărui an, în intervalul orar 9.00 - 19.00, căruţele vor circula pe drumul amenajat prin spatele cantinei, zona blocurilor şi continuă prin faţa Sălii de Sport.

Măsura nu este însă valabilă în cazul trăsurilor care participă la activităţile cultural-artistice cu prilejul festivalurilor “Zilele Monteoru” şi “Buzău Fest”. Animalele de tracţiune folosite în aceste evenimente vor avea saci la ” posterior” ca să nu murdărească drumul.

Decizia mai prevede că vehiculele cu tracţiune animală care tranzitează teritoriul staţiunii Sărata Monteoru pe toată perioada anului vor fi echipate de către proprietarii sau conducătorii acestora cu saci pentru colectarea excrementelor, mătură şi lopată. 

Cei care nu se vor conforma, vor curăţa “din proprie iniţiativă” strada sau trotuarul murdărite de cai.

Încălcarea prevederilor hotărârii Consiliului Local constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă în cuantumul determinat de valoarea a 9 puncte amendă, au decis aleşii locali ai comunei Merei, un punct – amendă reprezentând 10% din salariul minim brut pe economie.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite