Viaţa lui John F. Kennedy transpusă într-o expoziţie de fotografie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Braşov, expoziţia va fi deschisă în Aula „Sergiu T. Chiriacescu“ a Universităţii Transilvania în perioada 25 mai - 8 iunie 2017.

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea Preşedintelui SUA John F. Kennedy, Ambasada S.U.A. şi Universitatea Transilvania din Braşov inaugurează joi, 25 mai, expoziţia de fotografie „Un vizionar american: Viaţa şi vremurile lui John F. Kennedy” în prezenţa domnului Ronald E. Hawkins Jr., Consilier pentru Presă şi Cultură al Ambasadei S.U.A.

Expoziţia este bazată pe cartea JFK: O viziune pentru America, publicată de istoricul Douglas Brinkley şi de nepotul lui JFK, Stephen Kennedy Smith, şi este organizată de Wiener Schiller Productions în colaborare cu Biblioteca Prezidenţială John F. Kennedy.  Expoziţia conţine 77 de fotografii reprezentative realizate de fotografi americani şi străini, care ilustrează dramatismul vieţii lui John F. Kennedy. Fotografiile sunt parte a colecţiilor Bibliotecii Prezidenţiale John F. Kennedy, Fundaţiei Bibliotecii John F. Kennedy, Getty Images, a unor colecţii private şi a arhivelor familiei Kennedy. 

Expoziţia va ajunge în 30 de ţări, precum şi în muzee din Statele Unite, începând cu Smithsonian American Art Museum din Washington şi cu New York Historical Society din New York. La Braşov, expoziţia va fi deschisă în Aula „Sergiu T. Chiriacescu” a Universităţii Transilvania în perioada 25 mai - 8 iunie 2017.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite