Ursuleţul lovit de tren, operat de urgenţă la Rezervaţia de la Zărneşti, a murit
0Infecţia la picior a fost mult prea puternică, iar organismul ursuleţului nu a mai rezistat. Ursul fusese botezat Hope şi a murit la câteva ore după ce s-a trezit din anestezie.
Ursuleţul a ajuns în Sanctuarul Libearty din Zărneşti în urmă cu două nopţi, adus de urgenţă din Valea Jiului, unde fusese găsit într-un tunel feroviar, rănit grav la piciorul din stânga spate, cu o fractură deschisă veche, plină de muşte şi larve. A intrat direct în cabinetul medical, unde singura soluţie pentru a-l ţine în viaţă a fost amputarea lăbuţei bolnave. Cu toate că se trezise din anestezie, a şi mâncat puţină pâine cu miere, starea lui nu s-a îmbunătăţit pe parcursul zilei de ieri. A primit calmante pentru a-i alina suferinţa şi antibiotice însă, din păcate, acestea nu şi-au mai făcut efectul. Infecţia a fost prea puternică.
„Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor oamenilor care l-au cunoscut şi au încercat din răsputeri să îl ajute pe micuţ, vă anunţăm cu regret că Hope, aşa cum îl numisem pe puiul de urs cu o lăbuţă amputată, întregeşte de astăzi Constelaţia Urşilor. Puiul de urs, în vârstă de aproximativ un ani şi patru luni, a decedat înainte de revărsatul zorilor. Infecţia gravă de la piciorul amputat apucase să se extindă în tot organismul cauzând septicemie. Organismul slăbit, prea mic şi fragil pentru vârsta lui Hope, nu a mai putut răspunde tratamentului cu antibiotice şi a cedat“, a declarat Paula Ciotloş, vice-preşedinte al Asociaţiei Milioane de Prieteni.