Stela Popescu a primit diploma de Cetăţean de Onoare al Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea actriţă a făcut şcoala şi a locuit la Braşov und ea a jucat 400 de spectacole la Teatrul Local. Stela Popescu a mărturisit că a găsit oraşul mai bogat şi mai frumos, decât ultima oară când l-a vizitat.

Actriţa, care a locuit în Braşov şi a jucat în tinereţe la Teatrul Braşov, s-a declarat onorată de distincţia primită. „Eu sunt datoare Braşovului, începând de la primii ani de şcoală şi terminând cu facultatea şi cu prezenţa în teatrul din Braşov. Prezenţa Braşovului în viaţa mea mi-a întărit disciplina, morala, demnitatea şi astfel am ajuns astăzi să fiu printre cei mai mari artişti ai României. Am un dicton după care mă ghidez: viaţa valorează miliarde, dar dacă în piept ai o inimă ce tot arde, rămâi tot tânăr şi la 90 de ani“, a spus Stela Popescu mărturisind că este foarte apropiată de Braşov şi că găseşte oraşul „mai bogat şi mai frumos“

Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, în Orhei, Basarabia, într-o familie de învăţători modeşti. În 1940, după invadarea Basarabiei de către armata rusă, tatăl ei, considerat „intelectual“, deci „duşman de clasă“, a fost deportat în Siberia, iar mama, împreună cu fiica, se refugiază la Braşov.

În 1953, Stela Popescu susţine examenul de admitere la facultate şi este repartizată la Facultatea de Libă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunţă după un an şi jumătate, când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel continuă să susţină spectacole de teatru.  La sfârşitul facultăţii, este repartizată la Teatrul din Braşov, unde ajunge să susţină şi 400 de spectacole pe an. 

image

Din 1963, joacă la teatrul de Revistă „Constantin Tănase“ din Bucureşti, apoi se angajează la Teatrul de Comedie. Tot din 1963 începe lunga colaborare cu Radiodifuziunea Română, urmată, mai târziu, de cea cu Televiziunea Română.

Cariera doamnei Stela Popescu este memorabilă, atât în teatru, cât şi în film şi televiziune. Dacă în perioada 1971-1979 devine o marcă a umorului de televiziune pentru scheciurile cu Ştefan Bănică, din 1979 partenerul de umor devine Alexandru Arşinel, textele fiind semnate de Mihai Maximilian, cu care s-a şi căsătorit. 

În 7 februarie 2004 primeşte din partea Preşedintelui României Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D - Arta Spectacolului, „în semn de apreciere a întregii activităţui şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului“.

Pe 10 septembrie 2013, Majestatea Sa Regele Mihai I al României i-a conferit, prin fiica sa, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta, decoraţia „Nihil Sine Deo“, acordată „personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanţă de înalt nivel, au avut o iniţiativă ieşită din comun, au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăţi prezentul românesc“. 

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite