Singura rampă ecologică de gunoi din judeţ s-a umplut. Braşovenii produc zilnic 500 de tone de reziduuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima celulă de depozitare a deşeurilor de la rampa ecologică s-a umplut deja, ajungând la capacitatea maximă de 1 milion de tone. Peste 500 de tone de gunoi ajung zilnic în singura groapă de gunoi ecologică din judeţ, care se află la marginea municipiului Braşov.

Şi cea de-a doua celulă se va umple şi ea până la finele anului, ţinând cont că au fost depozitate deja 800.000 de tone de gunoi. Administratorul haldei ecologice, societatea Fin – Eco, a început însă construcţia celei de-a treia celule, astfel ca să nu existe riscul ca Braşovul să nu mai aibă loc pentru depozitarea deşeurilor, ţinând cont că până la această oră nu s-a mai amenajat o haldă ecologică în judeţ. 

„Investiţia este 100% privată şi se ridică la suma de 2 milioane de euro şi întreaga amenajarea se va finaliza cel târziu până la finele anului”, a precizat Ion Mihai, şeful depozitului zonal de deşeuri de la Braşov.

Cum este proiectată noua celulă

Construcţia acestei celulele nu este deloc simplă. Practic se sapă până la o adâncime de 21 de metri, pe o suprafaţă de 398 de metri lungime şi 94 lăţime. „După ce se va finaliza săpătura pe întregul perimetrul, se va pune un strat de 40 – 50 de cm de argilă, care are rol de impermeabilizare, dar şi o serie de materiale geosintetice, cum ar fi bentonită, geomembrană şi geotextil, tot în vederea impermeabilizării solului. Încă de la început vor fi montate tuburi orizontale de drenaj care vor prelua zeama care se lasă din gunoi. Aceasta este apoi colectată într-un bazin şi ajunge în staţia noastră de epurare. Totodată, se vor monta şi 8 tuburi verticale pentru colectarea biogazului, care se formează din aceste deşeuri”, a explicat reprezentantul Fin-Eco. 

În noua celulă se vor putea depozita 900.000 de tone de deşeuri. Muntele de gunoi care se va forma în această nouă celulă va ajunge la o înălţime de 25 de metri (de la nivelul solului), ca de altfel şi în cazul celorlalte două celule. „Durata medie de exploatare pentru o astfel de celulă este de 5 ani în condiţiile actuale. Sperăm ca odată cu implementarea şi respectarea normelor europene în ceea ce priveşte colectarea gunoiului menajer, să prelungim şi durata de exploatare a acestor celule”, a subliniat Ion Mihai.

Trebuie precizat că, la Braşov, mai ajunge şi gunoiul colectat din staţiunile Sinaia, Buşteni şi Azuga. Prima celulă urmează să fie închisă în totalitate în 2015, după ce se va rezolva şi problema biogazului, care urmează să fie transformat în energie.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite