Sală modernă pentru gimnaştii din Braşov. Clubul Brasovia are în palmares 370 de titluri naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua sală va avea toate dotările necesare. FOTOa1.ro
Noua sală va avea toate dotările necesare. FOTOa1.ro

Prima sală de gimnastică dotată conform standardelor actuale şi care să permită antrenamente atât pentru băieţi, cât şi pentru fete, va fi construită la Braşov, la Şcoala Gimnazială Nr. 2 şi finanţată din bugetul Primăriei.

Primăria are în plan ca proiectul să demareze în acest an, deoarece sala de gimnastică de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 a devenit improprie pentru sportivi din cauza dimensiunii mici şi a vechimii aparaturii. Există inclusiv un paralel din anul 1966, care nu se mai foloseşte nicăieri în lume. Construcţia ar putea fi însă folosită, în continuare, pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică de către elevii Şcolii nr 2.

Sală modernă

Noua sală va fi dotată cu covor pentru exerciţii la sol, cal cu mânere (două bucăţi, dintre care unul pentru antrenamente şi unul pentru competiţii), două paralele egale (pentru băieţi), paralele fete, două bârne, două bare fixe, inele (două aparate), trambulină, pârtie de sărituri şi cal pentru sărituri. Noua sală va avea vestiare cu toate dotările necesare, atât pentru sportivi, cât şi pentru antrenori, precum şi alte anexe. Primăria ia în calcul şi posibilitatea realizării unor tribune, cu o capacitate de 200-300 de locuri, astfel încât sala să poată fi folosită pentru desfăşurarea competiţiilor sportive.

Club cu mari performanţe

Finanţarea acestei investiţii va proveni din bugetul local. „Suntem în faza pregătirii documentaţiei pentru licitaţia necesară pregătirii studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic. Această sală este absolut necesară, ţinând cont că în municipiul Braşov există o tradiţie în ceea ce priveşte acest sport. În 30 de ani, Clubul Braşovia a dat peste 370 de titluri de campioni naţionali. Sportivi braşoveni formaţi aici au făcut parte din lotul olimpic şi foarte mulţi au participat la campionate europene şi mondiale. Clubul sportiv braşovean are 90 de copii înscrişi“, a precizat Costel Mihai, viceprimarul Braşovului.

Odată cu construcţia noii săli, Municipalitatea va înfiinţa şi o secţie de gimnastică în cadrul Asociaţiei Sport Club Corona Braşov. În acest moment, la CSS Braşovia există doar o secţie de juniori-băieţi.  „Vom crea o secţie de gimnastică pentru seniori în cadrul ASC Corona Braşov. Aceasta este absolut necesară întrucât gimnaştii se formează ca juniori la Braşov, dar, după ce termină junioratul, sunt nevoiţi să se legitimeze în altă parte. În cadrul Clubului Sportiv Corona, vom face şi o secţie de juniorat-fete“, a adăugat viceprimarul.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite