Rafinăriile de altădată ale Braşovului: în anii `20, în zonă existau trei „fabrici de petrol“. Parteneriat cu strămoşul lui Exxon Mobil
0
Poziţia geografică a Braşovului, lângă graniţă şi în apropiere de Valea Prahovei, a oferit o bună şansă pentru investiţiile în industria petrolieră. „Adevărul“ vă spune povestea rafinăriilor din Braşov.
Julius Gmeiner, Georg B. Popp, Löbl Aronsohn, Fr. Czell & Söhne, Ioan Gheorghiu, Internationalen Petroleum Industrie A.G. Budapest (1898), aceştia sunt doar câţiva dintre investitorii care au încearcat să dezvolte rafinării până la 1900 în Braşov. Chiar dacă o fac fără rezultate considerabile, activităţile lor aduc un aport semnificativ la economia oraşului.
O firmă din Budapesta fac prima investiţie de amploare în domeniu
În anul 1888, „Prima societate transilvană a petrolului”, pentru care s-au asociat „fabricanţii de petrol” din Braşov în parteneriat, cu firme din Budapesta, a construit în piaţa Gării, pe fostul teren al familiei Gmeiner, trei rezervoare mari şi alte dispozitive necesare pentru o rafinărie de produse petroliere. Societăţii petrolului i s-a permis de asemenea să creeze o legătură între fabrica sa şi calea ferată principală printr-o linie ferată amplasată astfel încât traversează drumul rutier, precizează Eduard Gusbeth, în „Sanitätswesen in Kronstadt im Jahre 1888“.
Rafinăria Transilvană de Petrol (Siebenbürger Petroleum-Raffinerie AG Budapest) realizează o investiţie consistentă pentru acele vremuri şi, în doar câţiva ani, construieşte pe terenul său numeroase clădiri care adăposteau zona de producţie/rafinare, furnale, rezervoare pentru produse petroliere, locuinţe pentru muncitori, diverse depozite, infrastructură proprie de cale ferată şi expediţie.
„Chiar dacă sunt clădiri industriale, există o intenţie arhitecturală în tratarea eclectică a unor faţade: tratarea ritmată, respectarea simetriei, decoraţia cu bandouri în jurul ferestrei, profilarea cornişei. Sistemul constructiv este însă cel vechi: pereţi din zidărie de cărămidă (mai groşi la clădirile înalte), acoperiş cu structura din lemn. Deşi este folosit cimentul în amestec cu cărămida pentru realizarea unor pardoseli pe pământ, încă nu este folosită tehnologia betonului armat“, ne spune arhitectul Ovidiu Taloş, iniţiatorul proiectului „Oraşul Memorabil“. Aflată într-o continuă creştere, rafinăria va fi preluată din 1890 de Mineralöl Raffinerie, în 1921 va trece în proprietatea companiei Niederlandische Petroleum Mastcheppi Photogen, în 1935 în cea a Vacuum Oil Company.
Trei rafinării în oraşul de la poalele Tâmpei
În 1922, Braşovul avea trei rafinării. Photogen, cu sediul pe Târgul Inului 31-33, fusese fondată în 1887, după cum spune Alexandru Petit în „Monografia judeţului şi oraşului Braşov”. A început cu „8 lucători, astăzi are 85, dintre care 70% români”.
Ca dotare, rafinăria avea „două maşini cu aburi de 30 CP, 15 pompe şi compresoare şi o instalaţie frigoriferă”. „Poate prelucra 200 de vagoane de ţiţei pe lună”, materia primă fiind procurată din ţară. Pieţe de desfacere: Oradea Mare, Arad, Cluj şi Braşov. Din consiliul de administraţie făceau parte: Dr. Ghe. Baiulescu, D. Frâncu, L. Neurath, Oskar Szimai, Dr. H. I. Bruckenhoch, dr. I. Metianu, Marczel Lusztig, Carl Pisslinger şi D. Vera.
Este amintită şi „C.G. Ioannides – Fabrică de petrol Braşov”, care se afla pe strada Gării nr. 66. A fost fondată în 1878 şi scotea pe poartă petrol, benzină, motorină, folosind ca materie primă ţiţei din Vechiul Regat. Patroni: G.T. Stănescu şi A. I. Safrani.
Uzina de Gaz Orăşenească, cu birourile pe Strada Porţii nr. 69 şi care răspundea la numărul de telefon 77, producea gaz pentru lămpi. „Uzina de gaz aerian, din cărbuni de piatră, a fost clădită din nou în 1910 şi are în prezent 5 cuptoare pentru extragerea gazului, fiecare cu 9 retorte şi un cuptor cu 5 retorte”. Rezervoarele aveau capacităţi de 3.000, 1.400 şi 1.000 mc. „Aparatele extrag pe zi o cantitate de 6.000 mc”. Pe an, producţia era de 1 milion mc gaz, 2.000 tone cocs, 200 tone de păcură şi 600 tone apă gazoasă cu 1% conţinut de amoniac” În 1921, s-au prelucrat 5.800 tone de cărbune de la Lupeni. „Preţul de distribuire a gazului în oraş este de 4 lei mc, plus 0,5% dare comunală”.
Photogen, cea mai importantă companie
Dar cea mai importantă întreprindere axată pe prelucrarea ţiţeiului rămînea Photogen. Păcura o vindea cu 2 lei litrul, benzina la 11,80 lei, iar motorina, la 3,40 lei. În 1921, rafinăria Braşov a exportat 283 tone de benzină, în 1927, ajunsese la 3.181 tone.
Criza şi-a spus cuvântul, iar la finele lui 1933, mai exporta doar 307 tone motorină, rafinăria întorcându-se la producţia obţinută cu 12 ani în urmă. La motorină, situaţia era alta, maximul fiind atins în 1930: 1.588 tone. În schimb, uleiurile minerale produse la Braşov au avut mare căutare în străinătate, circa 1.000 de tone s-au exportat numai în 1930. Un raport din 1933 arăta că în 1930 s-au prelucrat 33.530 tone de ţiţei şi păcură.
Peste trei ani, cantitatea a scăzut la jumătate din cauza recesiunii mondiale. La 29 martie 1933, conducerea Photogen a trimis un memoriu ministrului de finanţe, cerând să i se permită în continuare exportul de produse petroliere, deoarece legile puneau piedici desfacerii pe piaţa internă. Exporturile rafinăriei Photogen nu s-au sistat, ba chiar au depăşit graniţele continentului. Avea clienţi din Suedia, Italia, Bulgaria, Spania, Germania, Elveţia, Franţa. În 1935, rafinăria a fost cumpărată de societatea anonimă Vacuum Oil Company. S-a renunţat la fabricarea de „produse albe“, dezvoltîndu-se doar producţia de uleiuri minerale şi unsori consistente.
Rafinăria de la Braşov, partener cu „strămoşul“ Exxon Mobil
În 1941, şi-a schimbat denumirea în Rafinăria Vacuum Oil Company SADR, nume pe care l-a păstra pînă la naţionalizare. La 24 aprilie 1939, specialiştii de la Photogen au trimis un butoi cu ulei mineral în New York, cu titlul de mostră. Era vorba de un ulei pentru avioane către Socony-Vacuum Oil Company, societatea mamă din SUA. Vasul „Dor de mare” a ieşit din portul Constanţa cu cei 100 de litri de ulei mineral şi a ajuns în august în America.
Interesant este că acest partener de pe Broadway nr. 26 nu este altcineva decât strămoşul actualului concern multinaţional Exxon Mobil, compania cu cel mai mare profit din lume (41 miliarde de dolari), conform topului realizat de prestigioasa revistă Forbes.
În 1942, la această rafinărie s-au prelucrat 6.623 de tone de păcură provenită de la platformele de pe Valea Prahovei şi 104.000 mc de gaz metan. Platforma industrială a rafinăriei era imensă. Cuprindea ateliere, secţii de prelucrare, magazii, hale de producţie. Materia primă era adusă cu trenul, gara fiind în apropiere. Liniile ferate intrau în incinta rafinăriei.
Transportul intern al materialelor se făcea cu camionul şi cu caii, întreprinderea avînd propriii cai, grajduri şi magazie de fân. Mai existau şi o baie muncitorească, o infirmerie, sală de mese, birouri, un laborator şi un mic cartier de locuinţe pentru angajaţi.
Bombardată în ’44, demolată definitiv în 2009
La bombardamentul din 1944, rafinăria e aproape complet distrusă, dar e reconstruită pe baza altor proiecte anii următori. În 1948 este naţionalizată. După Revoluţie, Lubrifinul, în 1994, redevine companie privată, iar în 2009 este demolată şi mutată în apropierea comunei Cristian.
Se încarcă comentariile...
