Punctele de pe cartele de transport pe cablu din Poiana Braşov nu se mai reportează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorii domeniului schiabil atrag atenţia schiorilor care au cumpărat cartele cu puncte pentru transportul pe cablu din Poiana Braşov că trebuie să le consume până la sfârşitul acestui sezon.

Dacă anul trecut cartelele au putut fi păstrate şi folosite şi în următorul sezon, anul acesta cartelele trebuie consumate, până la finalul acestui sezon, altfel punctele nu vor mai fi valabile.

„Anul trecut s-a făcut o excepţie, iar cartelele din sezonul trecut s-au prelungit, având în vedere că în Poiana Braşov nu a fost prea multă zăpadă. În schimb, în această iarnă avem condiţii ideale de schiat, motiv pentru care punctele se pot consuma, astfel că nu vor mai fi “reportate”. După ce termină punctele, schiorii pot să îşi recupereze garanţia de 15 lei pentru card, de la punctele de vânzare din Poiana Braşov“, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

Sezonul de schi 2016-2017 este foarte bun în Poiana Braşov, având în vedere că doar în perioada 4 decembrie 2016 – 15 februarie 2017, numărul urcărilor cu mijloacele de transport pe cablu a trecut de 1.644.000.

Spre comparaţie, în sezonul trecut, când s-a schiat între 22 decembrie 2015 şi 15 aprilie 2016, s-au înregistrat apropae 1.300.000 de treceri prin turnicheţi.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite