Primăria licitează reparaţiile capitale la Corpul A de la Colegiul Naţional Unirea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viceprimarul Braşovului, Costel Mihai, a anunţat că municipalitatea a demarat procedura pentru achiziţie publică a executării reparaţiilor capitale ale corpului A de la Colegiul Naţional Unirea.

Valoarea totală a investiţiei este de 6,8 milioane de lei , finanţarea fiind  de la bugetul local.

„Este vorba despre lucrări atât la interior, cât şi la exterior, unde se va construi un lift exterior. Se vor face lucrări de reparaţii ale şarpantei, la faţadă, se vor restaura, şi proteja elementele decorative, refacererea tencuielii. La interior se vor suplimenta grupurile sanitare, se vor face lucrări de înlocuire a pardoselei în sălile de clasă, zugrăviri, refacerea scenei din sala de spectacole, se înlocuiesc uşile deteriorate, se vor reface instalaţiile electrice şi termice, şi vor fi montate sisteme de supraveghere video”, a precizat Costel Mihai.

Corpul colegiului care intră în reparaţii are 26 de săli de clasă, dar procesul educativ se va organiza astfel încât să nu fie afectat procesul educaţional.  Termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni, de la momentul semnării contractului.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite