Premieră la Teatrul de Păpuşi Arlechino
0Duminică 08 decembrie, începând cu orele 10.30 şi 12.00 cei mici şi cei mari sunt aşteptaţi la spectacolul Fluierul Fermecat.
Din distribuţie fac parte Petronela Ruja, Marius Stroe. Alexandru Dubrescu, Adrian Dobresci. Cecilia Negru, Adrian Iuga şi Dan Zorilă. Un bilet va costa 12 lei. „Este greu de găsit idealul, în realizarea unui spectacol. Cred în acele spectacole care transmit ceva. Suntem datori să ne onorăm publicul, să nu îi denigrăm. Fluierul Fermecat, o poveste despre mirajul iubirii, o iubire care întotdeauna învinge răul, un rău care se ascunde undeva în noi.”Sunt foarte mulţi oameni urâţi, dar care au sufletul frumos”, a spus regizorul Adrian Găzdaru.
Pe aceeaşi temă: