Poiana Braşov a devenit raiul schiorilor. Se schiază în condiţii excelente, dar este un ger de crapă pietrele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poiana Braşov are cel mai mare domeniu schiazil din România. FOTOAndrei Paul.
Poiana Braşov are cel mai mare domeniu schiazil din România. FOTOAndrei Paul.

În acest moment condiţiile de schi sunt foarte bune, chiar dacă temperaturile au coborât până la -20 de grade Celsius. Doar partea inferioară a pârtiei Lupului mai este închisă.

Pârtiile din Poiana Braşov sunt în stare excelentă, iar zăpadă este din plin. Gerul este acum cel care pune probleme. Temperaturile sunt de -20 de grade în Masivul Postăvaru şi -15 grade în staţiune.

Doar partea inferioară a pârtiei Lupului este încă închisă, în rest toate pârtiile fiind în stare foarte bună, cu un strat de zăpadă de 40-80 cm. Pe zona superioară, de la telescaunul Ruia către vârf, stratul de zăpadă proaspătă este de aproximativ 30 cm. Sunt în stare de funcţionare următoarele instalaţii pe cablu: Telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia şi teleschiurile Stadion şi Bradul.

Care sunt pârtiile de schi din Poiana Braşov

Poiana Braşov are cel mai mare domeniu schiabil din România (24 km). Tot aici se află şi cea mai lungă pârtie de schi, Drumul Roşu.

Pârtiile din Poiană au grade diferite de dificultate: Drumul Roşu, (5,8 kilometri) şi variantele sale, de 2,95 kilometri lungime, pe pârtia Lupului (2,62 kilometri) şi variantele pentru pârtia Lupului (1,84 kilometri), pe Sub Teleferic (2,86 kilometri) şi Kanzel (0,80 kilometri)- toate sunt considerate dificile, pârtiile Sulinar (2,82 kilometri) şi variantele sale (1,70 kilometri) sunt de dificultate medie, iar pârtiile Bradul (0,50 kilometri) şi Stadion (0,10 kilometri) sunt pentru începători.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite