Podul peste Timiş de pe Zizinului va fi gata la toamnă. A început montarea grinzilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la noul pod vor fi finalizate în toamnă. FOTOPrimăria Braşov
Lucrările la noul pod vor fi finalizate în toamnă. FOTOPrimăria Braşov

Autorităţile au decis demolarea vechiului pod deoarece era nesigur. S-a constuit unul provizoriu pentru ca circulaţia să nu fie afectată, iar acum firma Recon construieşte noul pod pe care care din toamnă se va putea ajunge la Tărlungeni.

Astăzi a început montarea grinzilor la podul peste râul Timiş, cel face legătura dintre Braşov şi Târlungeni, prin ocolitoare. Lucrările care s-au desfăşurat până acum au fost cele mai complicate, iar cele 25% care mai sunt de realizat vor fi gata în 40-50 de zile, conform administratorului public al Braşovului.

„Acest pod va face legătura dintre ocolitoare şi municipiu. Suntem la 14 luni de la începutul lucrărilor, care s-au desfăşurat într-un mod corespunzător, fără probleme deosebite, mai ales că şi vremea a ţinut cu noi. Ele sunt finalizate în proporţie de 75%, până acum fiind încheiate lucrările din albia râului, care au fost cele mai complicate. Astăzi a început montarea celor opt grinzi, fiecare având câte aproximativ 24 de metri lungime. După ce vor fi montate, podul va fi asfaltat şi se vor realiza marcajele rutiere. În 40-50 de zile se va putea circula pe acest pod, dacă totul merge la fel de bine ca şi până acum”, a declarat administratorul public al municipiului, Miklos Gantz.

Podul care exista a fost demolat, întrucât acesta nu făcea faţă actualelor cerinţe de trafic, iar traficul a fost deviat pe perioada lucrărilor la noul pod. Acesta va avea o lungime de 56,6 m şi o lăţime totală de 11,3 m, în care sunt incluse şi două trotuare pietonale, de câte 1,56 m fiecare, şi parapeţi de siguranţă. Până în prezent, s-au executat şi alte lucrări în albie, precum consolidarea malurilor cu gabioane şi beton, şi sunt în execuţie lucrări de amenajare şi protecţie a albiei râului cum ar fi saltelele de gabioane şi gabioanele, precum şi amenajarea cu piatră a unor zone, pentru asigurarea scurgerii apelor de lângă culee.

Valoarea totală a lucrărilor este de aproximativ 4 milioane de lei, TVA inclus, cheltuieli finanţate din bugetul local al municipiului. Lucrările la noul pod urmează să fie încheiate la începutul lui octombrie, după ce lucrările efective la construcţie au fost demarate în luna februarie.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite