Oktoberfest vine anul acesta într-o nouă locaţie, cu 10.000 de premii şi multe noutăţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare festival de bere din România va fi în septembrie, timp de 11 zile la Braşov. Vor fi două corturi, locuri speciale de relaxare şi lectură şi un parc de distracţii.

Anul acesta Oktoberfest îşi mută locaţia în zona fostului stadion municipal, asta pentru că manifestarea va fi specială: mai mare, cu mai mulţi invitaţi, cu mai multe produse tradiţionale nemţeşti, cu mai multe locuri de distracţie şi cu mai multe puncte de vânzare bere Ciucaş. După modelul Munchen-ului, Oktoberfest de Braşov se vrea să devină una dintre cele mai frumoase manifestări de acest gen.

Vor fi 11 zile de petrecere, cu muzică bună, bere din belşug şi multe surprize. Trei zone principale vor fi amenajate în Bartolomeu, în zona fostului stadion municipal: vorbim despre zona de corturi, cea de relaxare şi cea a jocurilor de tip Luna Park. Petrecăreţii vor avea la dispoziţie două corturi, decorate diferit cu programe speciale, care îi vor ţine la Oktoberfest până se lasă seara. Şi pentru că organizatorii vor ca vizitatorii să fie odihniţi şi cu chef de viaţă, şi-au pus în gând să realizeze o zonă de relaxare, unde vor fi aduse hamace, se va putea juca badminton, iar iubitorii de lectură vor avea la dispoziţie o grămadă de cărţi, pentru a se putea pierde în lumea magică a studiului. Oaspeţii festivalului, vor avea ocazia să intre rapid în lumea minunată a jocului, cu condiţia să viziteze zona jocurilor de tip Luna Park. Peste 20 de utilaje imense vor fi puse la dispoziţia celor, care vor adrenalină şi vor să fie pentru câteva clipe la înălţime.

Partenerul principal al evenimentului, respectiv reprezentanţii de la Bere Ciucaş vor oferi peste 10.000 de premii. O altă atracţie a Oktoberfest-ului este parada cu căruţe trase de cai, care se va desfăşura pe alt traseu, plecarea fiind în acest an din Piaţa Sfatului.

„Ne dorim să creştem acest eveniment de la an la an şi, astfel, să le aducem braşovenilor şi mai multe motive să vină să se distreze la Oktoberfest. Pregătim o serie de surprize pentru ediţia din 2017 respectiv în perioada 07-17 Septembrie şi ne aşteptăm să crească şi numărul vizitatorilor. Una dintre noutăţile manifestării este cea legată de zonele de distracţie. Vom crea trei astfel de locaţii, pentru toate gusturile, pentru al 9-lea an consecutiv berea Ciucaş va fi partenerul principal al evenimentului, oferind vizitatorilor momente unice de relaxare“, a declarat organizatoarea evenimentului Anemona Hermeneanu.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite