Noi piste pentru biciclete pe străzile din oraş, dar şi la Stupini şi spre Ocolitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe mai mule străzi principale au fost  deja marcate piste speciale pentru biciclişti, acestea devenind o prioritate pentru Primărie.

De asemenea edilii locali au anunţat că toate străzile ce vor fi reabilitate vor avea din start şi piste pentru biciclete. Primele străzi pe care vor apărea noi piste din Toamnei şi Zizinului, dar şi bulevardul Mihail Kogălniceanu.

Noi piste au fost deja  amenajate pe Griviţei şi 13 Decembrie, iar în curând se va putea merge pe bicicletă pe piste amenajate din cartierul Tractorul şi până la la Ocolitoare. Primăria mai are în vedere posibilitatea de amenajare de piste de biciclete pe strada Aurel Vlaicu, astfel încât să se creeze o legătură în cartierul Astra (pe pista veche dintre Saturn şi Făget) şi cea de pe B-dul Griviţei care va continua spre Bartolomeu.

De asemenea, odată cu finalizarea lucrărilor la reţeaua de apă de pe strada Lungă şi pe această arteră se vor amenaja piste, pe ambele sensuri de mers. Pista va fi amenajată şi peste linie, astfel încât să se interconecteze cu cea existentă de pe Plugarilor spre Stupini, şi se va amenaja o nouă pistă şi pe Calea Feldioarei.

„Ne-am propus ca anul acesta să extindem pe cât posibil reţeaua de piste pentru biciclete, astfel încât să creăm o legătură între cartierele Braşovului, mai ales că acest tip de transport se bucură de un interes în creştere din partea braşovenilor”, a precizat primarul George Scripcaru, citat de bzb.ro.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite