Mieii au devenit ţinta preferată a hoţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima săptămână s-au înmulţit furturile de animale, mai ales cele de miei. Hoţii nu au o muncă grea, mai ales că mieii sunt liberi pe câmp şi foarte uşor de furat.

Hoţii profită şi de faptul că fermele nu sunt păzite şi nici nu au sisteme de alarmă. La ferme hoţii acţionează în special noaptea. Poliţiştii le dau câteva sfaturi proprietarilor de animale pentru a evita să devină ţinta hoţilor.  

„Nu lăsaţi animalele nesupravegheate pe islaz, pe câmp sau alte locuri. Montaţi încuietori la uşile anexelor gospodăreşti şi dacă este posibil, grilaje la geamurile acestora. În timpul nopţii, asiguraţi iluminatul zonelor unde sunt animalele, dar nu uitaţi, un câine de pază vă poate scuti de multe neplăceri. Evitaţi construirea adăposturilor pentru animale în locuri îndepărtate de gospodărie sau în afara localităţii fără a le asigura paza. Acordaţi o atenţie sporită persoanelor străine care se prezintă drept cumpărători de animale şi vă vizitează gospodăria. Reţineţi semnalmentele acestora şi ale mijloacelor de transport cu care se deplasează“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite