Filarmonica Braşov, invitată să concerteze la Musashino

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oasepţii japonezi au fost impresionaţi de ospitalitatea braşovenilor FOTO CJ BV
Oasepţii japonezi au fost impresionaţi de ospitalitatea braşovenilor FOTO CJ BV

O delegaţie oficială din Musashino condusă de Hideho Ito, directorul Departamentului de schimburi culturale internaţionale din cadrul primăriei oraşului japonez, s-a întâlnit în această dimineaţă cu preşedintele Consiliului Judeţean Adrian-Ioan Veştea şi cu prefectul Ciprian Băncilă.

Oaspeţii au prezentat mesajul primarului din Musashino, Morimasa Murakami, care îşi doreşte intensificarea activităţilor bilaterale pe linie de sport, cultură, comerţ sau industrie, cu atât mai mult cu cât oraşul Musashino, înfrăţit cu Braşovul, a fost desemnat de guvernul japonez să găzduiască delegaţia României care va participa la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de Vară – Tokio – 2020.

Propunerea a fost primită cu bucurie de către conducerea administraţiei judeţene, care şi-a manifestat deschiderea pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale de prietenie şi colaborare în plan economic, în turism şi protecţia mediului, precum şi în domeniul sportului şi al schimburilor culturale.

Totodată, oaspeţii au prezentat invitaţia pe care municipalitatea din Musashino o adresează orchestrei Filarmonicii Braşov de la participa anul viitor la un turneu în Japonia, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de relaţii culturale între oraşele Braşov şi Musashino.

Încântaţi de frumuseţea Braşovului şi de bunătatea oamenilor, oficialii japonezi au menţionat că municipalitatea din Musashino poate oferi ospitalitate şi asistenţă românilor care merg în Japonia.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite