Eugen Nicolăescu: „Nu avem bani să rezolvăm toate problemele din  sănătate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Nicolăescu a recunoscut să nu sunt bani suficienţi pentru sănătate. FOTOAdevărul.
Eugen Nicolăescu a recunoscut să nu sunt bani suficienţi pentru sănătate. FOTOAdevărul.

Ministrul a venit la Braşov la întrunirea pacienţilor cu probleme hepatice şi a vorbit despre sistemul medicam din România. Cea mai important concluzie a fost una simplă: nu sunt bani.

Eugen Nicolăescu a spus că 2013 este un an foarte greu, deoarece nu sunt bani şi trebuie plătite datoriile spitalelor. „Nu vreau să vă mint, să vă amăgesc: nu avem bani pentru a rezolva toate problemele din Sănătate, aşa că trebuie să cântărim foarte bine ce finanţăm, fără ca vreun pacient, vreun bolnav să fie neglijat, iar acele programe pe care ni le permitem să meargă perfect. Dacă nu plătim datoriile, distribuitorii vor sista furnizarea şi vă lasă fără medicamente şi materiale sanitare. Aşa că ne consolăm că la anul vom avea 3 miliarde de lei în plus şi o să ne meargă mai bine“, a spus Eugen Nicolăescu, citat de mytex.ro.

Acuzaţii la managerii de spitale şi casele de asigurări din teritoriu

Ministrul Sănătăţii a explicat şi de ce a luat bani de la unele spitale şi a dat la policlinici. „Prin complicităţi la nivel local cu casele de asigurări, erau spitale care se lăfăiau şi consumau mult, fără a a socoteală, primind un tarif mai mare, în timp ce altele făceau datorii, tratând mulţi pacienţi, la un tarif mai mic. Am crescut fondurile cu 50% pentru ambulatoriu, mergeţi acolo, nu la UPU, şi forţaţi managerii să trimită medicii la cabinete, nu să stea pe holurile spitalelor, la cafele şi taclale şi să vă interneze fără să fie nevoie“, a mai spus ministrul.

Nicolăescu a mai venit cu o ipoteză şoc. El a declarat că mulţi medici nu pleacă în străinătate neapărat din cauza banilor şi a modului în care sunt trataţi în ţară.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite