Doi fraţi, cercetaţi pentru că au ucis în bătaie un bărbat care i-a surprins când furau lucernă
0Doi fraţi din judeţul Covasna au fost surprinşi la furat de lucernă în judeţul Braşov de către proprietarul terenului şi când acesta le-a cerut explicaţii l-au lovit de mai multe ori în cap, lăsându-l pe câmp unde a murit. Bărbatul a fost găsit de către fiul său care a alertat poliţiştii.
Potrivit poliţiştilor din Braşov, instituţia a fost sesizată, marţi, de către un bărbat, în vârstă de 22 ani, cu privire la faptul că l-a găsit pe tatăl sau, în vârstă de 46 ani, din localitate Teliu, decedat pe un câmp aflat în apropierea DJ 103B.
Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a constatat că, marţi dimineaţă, victima a plecat de la domiciliu cu tractorul pentru a lucra mai multe terenuri cu lucerna situate în extravilanul comunei Teliu.
”Din verificările şi investigaţiile efectuate a rezultat că, la un moment dat, victima a surprins mai multe persoane cu o căruţă în timp ce sustrăgeau lucerna de pe terenul sau. Întrucât le-a cerut socoteală, două dintre persoanele surprinse au ripostat, lovindu-l cu obiecte contondente în zona capului şi corpului”, au precizat poliţiştii.
Potrivit acestora, în urma verificărilor a fost stabilită identitatea ambilor autori, iar unul dintre suspecţi, în vârstă de 27 ani, domiciliat în localitatea Dobârlau, judeţul Covasna, fără ocupaţie şi cu antecedente penale, a fost identificat la domiciliu.
”Suspectul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, ulterior faţă de acesta fiind dispusă măsură reţinerii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie şi omor calificat”, mai prefcizează poliţiştii.
Căutările au continuat şi în cursul zilei de miercuri, celălat suspect, în vârstă de 28 ani, cu antecedente penale, fiind identificat la liziera pădurii din Dobârlau. Acesta este în prezent audiat, iar procurorii vor dispune măsuri împotriva sa.