Castelul Bran, cel mai vizitat obiectiv turistic din România. 46.000 de vizitatori i-au trecut pragul în primele trei luni din 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul vizitatorilor este cu 15% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Castelul Bran este cel mai vizitat obiectiv turistic din România.

Castelul Bran a avut, anul trecut, aproximativ 546.000 de vizitatori plătitori de bilete, numărul acestora fiind similar cu cel din 2011. Pe următoarele locuri în clasamentul din 2012 s-au situat Complexul Muzeal Astra, Muzeul Antipa şi Muzeul Brukenthal

Potrivit lui Alexandru Prişcu, directorul Castelului Bran numărul vizitatorilor români la Bran continuă să mai mare - circa 61% - decât cel al vizitatorilor străini - 39%.

„Acest lucru se întâmplă şi datorită vacanţelor şcolare, când avem mai mulţi vizitatori din categoria elevilor români. De altfel, dintre cei care ne vizitează, 17% sunt elevi", a explicat Alexandru Prişcu. O categorie specială de vizitatori la Bran au fost cei care şi-au dorit să fie clienţi exclusivi. „Au fost şi români şi străini care au participat la evenimente organizate în regim de exclusivitate. Cele mai multe astfel de evenimente au fost corporatiste", a mai spus Prişcu.

Castelul lui Dracula, profit de un million de euro

Turiştii pot vizita acum 23 de camere, număr dublu fată de perioada când Branul făcea parte din patrimoniul naţional. Majoritatea pieselor de mobilier expuse au fost cumpărate din consignaţii din Italia şi datează din aceeaşi perioadă cu piesele originale. Din păcate, vizitatorii pot vedea foarte puţine obiecte care au aparţinut familiei regale. Printre acestea se află costumul popular preferat al reginei Maria, una dintre coroanele regale şi un pumnal ale regelui Ferdinad, dar şi cartea de oaspeţi a reginei Maria şi a principesei Ileana.

Branul face profit de un million de euro pe an. Profitul însă nu vine doar din vânzarea de bilete, ci şi suvenirurile comercializate la  magazinul din curte şi organizarea de evenimente. În plus, proprietarii au de gând să deschidă o cafenea-muzeu şi să amenajeze spaţii de cazare în fosta casă a administratorului.

Pe aceeaşi temă

Castelul Bran este promovat printr-un puzzle 3D

Castelul lui Dracula, printre cele mai infricoşătoare locuri din lume

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite