Oare Braşovul este oraş european? Prieteni, bucurie multă, relaxare. La sfârşit, parcă se adaugă şi o uşoară nostalgie pentru că părăseşti locuri de poveste şi reintri în cotidianul plin de facturi, de obligaţii de serviciu etc…

La  ora prânzului ne îndreptăm dinspre Piaţa Unirii spre Piaţa Sfatului. Parchez maşina pe Strada Prundului, în dreptul imobilului de la nr. 9-11. Parcare de reşedinţă, mă bucur că am găsit un loc liber. Stăm 5 minute, discutăm cu un cetăţean despre accesul în centrul oraşului. Ce bine că am găsit locul ăsta aici, îmi zic! Şi e un loc legal, lângă o clădire faină. E monument istoric. Are şi o plăcuţă ce ne informează că acolo a locuit Mişu Popp, pictor bisericesc şi revoluţionar paşoptist. Interesant, îmi zic, totul aici are o poveste.

O cruce mare pe acoperiş te pune în gardă că eşti sub protecţie divină. Dar nu există şi o pancartă să te pună în gardă că e pericol pentru trecători. Încă nu cobor din maşină, verific o nouă destinaţie pe GPS. Sunt zen. Absolut zen. Dar starea mea este curmată brusc de o bubuitură de nu ştiu unde. Ne-am speriat cu toţii. Până la urmă respir uşurată, văd că  nu e nimic grav, în afara parbrizului făcut ţăndări. Nu înţeleg nimic, nu văd nimic. Dacă aş fi fost în Bucureşti, aş fi crezut că cineva a aruncat un ghiveci, aşa sunt bucureştenii prost-crescuţi, mai aruncă diverse pe fereastră. Dar într-un oraş civilizat ca Braşovul, ce să fie? Simplu. O bucată de ţiglă se desprinde de pe acoperişul casei cu muşcate la fereastră, se face bucăţi în cădere liberă chiar pe parbrizul maşinii în care mă aflam. Şoc! Mă dau jos, deşi lumea îngrozită de pe stradă traversează de frică să nu se repete figura.

,,Ce bine că nu mi-a murit capra!”

Braşoveni civilizaţi trec pe stradă, turişti în ţinute bizare se opresc o clipă, fac ochii mari cât cepele, şuşotesc. În tăcere. Şi pleacă. Niciun semn de solidaritate, aşa cum mă aşteptam. Toată lumea îşi acoperă capul, traversează pe celălalt trotuar, merge mai departe. E inutil să mai întrebe ce s-a întâmplat pentru că se vede. Bucăţi de ţiglă peste tot, un parbriz spart.

Cineva spune că se întâmplă des în Braşov. Aşa să fie oare? Din fericire, nu se mai întâmplă nimic. Ploaia de ţigle a încetat după ce am coborât din maşină şi am anunţat incidentul la 112. Cetăţenii de bună-credinţă se împrăştie fericiţi că nu au fost ei în locul meu. Câtă solidaritate, îmi zic! Riverani discreţi vin şi îşi mută maşinile de frică să nu păţească şi ei la fel. O doamnă blondă îşi mută, disperată şi mută, dăciuţa Sandero strălucitor de albastră, pe cealaltă parte a străziI. O întreb ceva, dar de frică nu poate răspunde nimic. Se urcă în maşină şi dispare. O altă doamnă roşcată, pusă pe harţă şi fericită că a murit capra vecinului, iar ,,vecinul” era bucureştean, intră cu zâmbet satisfăcut în casă. Aruncă două-trei vorbe de răzbunare, în cel mai pur spirit de mahala, şi se baricadează în imobilul său proaspăt renovat de la nr. 11.  Aşa ne trebuie dacă parcăm acolo, pentru că ei, braşoveni oneşti, dau bani să aibă parcări îngrijite pe care le găsesc ocupate. Şi poliţia, secţia 2, care nu mai vine...

Când stăpânii sunt la masă, ţiglele cad de pe casă

De fapt, vine jandarmeria, pentru că nu e treaba poliţiei. Mergem la proprietari să discutăm. Dar nimeni nu răspunde. Faptul s-a consemnat, iar turiştii, buni de plată. Nu e vina nimănui, afară nu era furtună, nu era ninsoare. Oricui i se poate întâmpla. Şi totuşi, proprietarii imobilului se bucurau liniştiţi de o duminică în familie. Erau la masă, iar când oamenii sunt la masă, nu se cuvine să fie deranjaţi de nimic. Nici măcar de cineva care era să-şi piardă viaţa din cauza acoperişurilor şubrede. O secundă în plus şi bucata de ţiglă îmi putea pica în cap mie sau cetăţeanului care ne-a dat informaţiile. Sau poate copilului proprietarului. O familie cu copil locuieşte la etajul superior al imobilului de unde s-a desprinS ţigla. Oare lor chiar nu le pasă? Chiar îşi pot face siesta de duminică liniştiţi când au auzit ce se întâmplă sub fereastra lor?

Ce fel de cetăţeni sunt braşovenii? Nu există solidaritate, totul este faţadă. Totul este de vânzare pentru turiştii gură-cască ce vin şi admiră zidurile putrezite de istorie. Fundaţia Prima Şcoală Românească a marcat clădirea, dar nu poate să renoveze clădirea pentru că ea se află în proprietatea personală  a familiilor Bobeş şi Pavel, se pare. Oamenii nu au bani de investit, ci doar de muşcate la fereastră şi de duminici agreabile în familie, zăvorâţi în spatele zidurilor ce cad, discret, peste turişti.

Poliţia nu se amestecă pentru că nu e afacerea ei, primăria e închisă pentru că e duminică. Oare îi pasă cuiva că în Braşov ţiglele zboară, nestingherite, de pe acoperişurile caselor?

Aveţi grijă, braşoveni sau trecători prin Braşov, să nu fiţi grav vătămaţi!

Se pare că pe noi ne-a ocrotit crucea.