Biciclete donate pentru copiii din centrele de plasament, ţinute „în garaj“. Protecţia Copilului din Sectorul 1: „Le dăm când se încălzeşte vremea“
0
În urmă cu trei ani, Asociaţia „Vocea Copiilor Abandonaţi” a donat peste 30 de biciclete unui centru al Protecţiei Copilului din Sectorul 1. După mai bine de 3 ani, bicicletele zac într-un depozit, deşi copiii îşi doresc foarte mult să se plimbe cu ele.
În 2018, Vişinel Bălan, un fost „copil al sistemului”, a reuşit să strângă banii necesari cumpărării a peste 30 de biciclete pentru copiii din centrul Casa „Sfântul Iosif” din Bucureşti. Le-a donat prin intermediul Asociaţiei „Vocea Copiilor Abandonaţi”, însă copiii nu au apucat să se bucure de plimbările cu bicicleta deoarece clădirea în care funcţiona centrul a fost retrocedată, iar minorii au fost mutaţi într-un spaţiu mult mai mic, unde abia încap, fără să mai poată fi găsit loc şi pentru biciclete.
Astfel, acestea zac de peste trei ani într-un depozit, în timp ce micuţii îşi doresc din tot sufletul să facă o plimbare cu ele. Vişinel Bălan spune că a încercat în repetate rânduri să îi determine pe cei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 1 să găsească o soluţie, însă nu a reuşit.
Acum, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Instituţionalizaţi a cerut ajutorul actualului şi fostului primar al Capitalei, printr-o postare pe Facebook.
„Le-am cumpărat biciclete copiilor de la casa Sf. Iosif şi DGASPC Sector 1 le-a confiscat. Clotilde Armand, te rog să mă ajuţi în această problemă. Hai să le redăm copiilor bucuria de odinioară. Fiecare copil a primit o bicicletă. Din nefericire practica de la DGASPC Sector 1 arată că interesul superior al copilului nu există. Gabriela Firea, în calitate de mamă şi ca urmare a unor poziţii publice despre fericirea copiilor abandonaţi, te rog să intervii în acest caz”, a scris Vişinel Bălan.
„Înţeleg că în anul 2018 au fost donate 32 biciclete către Casa Sfântul Iosif de către Asociaţia Vocea Copiilor Abandonaţi. În momentul în care Casa Sfântul Iosif şi-a mutat sediul în actuala locaţie, din cauza lipsei de spaţiu, bicicletele au fost depozitate la Complexul din Şoseaua Odăi. Aşadar, fosta administraţie a ţinut aceste biciclete ascunse. Vom rezolva noi situaţia. Zi bună”, a promis Clotilde Armand, pe aceeaşi pagină de Facebook.
Imediat, DGASPC Sector 1 a venit cu un comentariu la postare.
„ Având în vedere contextul epidemiologic din ultimii 2 ani, ţinând cont de faptul că au existat interdicţii în perioada stării de urgenţă şi că au existat perioade în care copiii din Casa ”Sfântul Iosif” au fost carantinaţi, utilizarea bicicletelor de către copii a fost îngreunată. Vă asigurăm de faptul că, odată cu încălzirea vremii, copiii protejaţi în Casa ”Sfântul Iosif” se vor bucura de activităţi în aer liber, plimbându-se cu bicicletele primite de la dumneavoastră”, au răspuns cei de la Protecţia Copilului.
Şi Primăria Sectorului 1 a oferit şi ea un răspuns, unul foarte asemănător cu cel venit de la Protecţia Copilului. Cert este că unii dintre copii au şi părăsit, între timp, centrul, iar bicicletele au stat „în garaj”, fără să fie folosite, acolo unde Protecţia Copilului vrea să le ţină cel puţin până la primăvară.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Grădiniţa din Braşov care produce energie electrică în loc să consume. Cât a costat investiţia