Autobuzul electric a fost „sechestrat“ de poliţişti. Va ajunge în Braşov abia în martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii din Suceava a trimsi autobuzul în garaj deoarece autobuzul nu avea licenţă de transport. Autobuzul nu va mai fi testat până când nu va intra în legalitate. Decizia poliţiştilor este cal zeloasă având în vedere că autobuzul a fost testat anul trecut la Timişoara şi nimeni nu a avut probleme.

Autobuzul trebuia să ajungă la Braşov zilele acestea, dar se pare că vom mai avea de aşteptat cel puţin trei săptămâni. Autobuzulul are o autonomie de peste 200 de km şi se încarcă complet în opt ore.

„Municipiul Braşov s-a aflat printre primii semnatari ai Convenţiei Primarilor şi a aderat încă din 2008 la această iniţiativă. Prin angajamentul semnat, Municipiul Braşov şi-a stabilit o ţintă foarte grea: atingerea şi chiar depăşirea obiectivului Uniunii Europene de reducere cu 20% a poluării, până în anul 2020. Braşovul încearcă să atingă acest obiectiv mult mai devreme decât a fost planificat, introducând în teste un autobuz electric. Pe parcursul iernii vom vedea cum se comportă un astfel de autobuz din punct de vedere al calităţii, al eficienţei şi al autonomiei. În final putem aprecia dacă se dovedeşte a fi viabil pentru transportul public din Braşov", a declarat primarul George Scripcaru.

Autobuzele sunt eficiente pe termen lung, dar şi scumpe. Unul singur costă 500.000 de euro. „Am testat personal autobuzul electric la Timişoara, în luna octombrie, cu ocazia participării la o întâlnire a Uniunii Transportatorilor Publici din România şi atunci ne-a venit ideea să încercăm o astfel de variantă de transport şi la Braşov. La finalul testării de la Timişoara am trimis acolo şi o echipă tehnică de la RAT Braşov, pentru a analiza această soluţie“, a spus  Radu Cristian, director general RAT.

Pe aceeaşi temă:

Ce investiţii face Primăria în 2014

Braşovul va avea trei autrostrăzi în 2018

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite