Aristotel Căncescu, trimis judecată după ce a favorizat firma unui consilier judeţean
0Aristotel Căncescu a fost trimis în judecată în al patrulea dosar penal. Este acuzat că a dispus suplimentarea bugetului Direcţiei pentru Protecţia Copilului special pentru a cumpăra produse de la firma unui consilier judeţean, produse de care instituţia nu avea nevoie. Directoarea instituţiei a primit mită un BMW pentru că a acceptat tranzacţiile ilegale.
Aristotel Căncescu fost preşdinte al CJ Braşov şi Emil Cirică şeful de la investiţii sunt acuzaţi de abuz în serviciu. Virgina Mardin fost director la Protecţia Copilului este acuzată de abuz în serviciu şi luate de mită. Matei Gavril, consilier judeţean şi patron al firmei care a profitat de banii publici este acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi sare de mită. Alţi şase funcţionari publici vor fi judecaţi în acest dosar tot pentru fapte de corupţie. Dosarul se va judeca la Tribunalul Braşov.
Aristotel Căncescu este acuzat că a suplimetat bugetul Direcţiei pentru Protecţia Copilului special pentru a cumpăra produse de la firma unui consilier judeţean, produse de care instituţia nu avea nevoie. „În perioada iulie 2012 – martie 2013, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, având calitatea de preşedinte a Consiliului Judeţean Braşov şi de ordonator principal de credite, în înţelegere cu inculpatul Matei Gavril, la data faptelor consilier judeţean, cu încălcarea prevederilor legale, l-a determinat pe directorul general al Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Braşov, inculpata Martin Virginia, fie direct, fie prin intermediul directorului D.I.U.A.T. Emil Cirica, să solicite Consiliului Judeţean Braşov suplimentarea bugetului de venituri şi cheltuieli al instituţiei publice (prin mai multe adrese emise în perioada iulie- decembrie 2012), astfel încât să fie achiziţionate mai multe produse şi lucrări prestabilite la valori nejustificat de mari sau care nu erau necesare instituţiei, iar achiziţiile să fie fracţionate pentru a se recurge la proceduri de achiziţie directă. Demersul preşedintelui CJ Braşov, sprijinit de directorul economic Popescu Aurelia şi de directorul D.I.U.A.T. Emil Cirica, a avut în vedere interesele economice ale lui Matei Gavril, în dauna DGASPC Braşov, prin direcţionarea unor sume importante de bani din bugetul de venituri şi cheltuieli al instituţiei publice, pentru achiziţionarea unor produse şi lucrări de la SC Licofrig SRL, fie direct, fie indirect prin intermediul SC Frigomat SRL (ambele societăţi fiind controlate de inculpatul Matei Gavril)“, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Bugetul după placul lui Căncescu
Căncescu a dispus întocmirea unor referate care îl ajutau să dispună după bunul plac de bugetul instituţiei. „În baza adreselor respective, au fost întocmite formal mai multe referate, de către D.I.U.A.T. - Serviciul Investiţii, Achiziţii Publice al Consiliului Judeţean Braşov. Aceste referate au fost semnate de directorul economic Popescu Aurelia şi directorul D.I.U.A.T., Emil Cirica, fiind folosite la iniţierea unor proiecte de hotărâri ale Consiliului Judeţean Braşov pentru majorarea bugetului de venituri şi cheltuieli al D.G.A.S.P.C. Braşov pe anul 2012. Ulterior, hotărârile au fost adoptate cu susţinere din partea inculpatului Căncescu Aristotel Adrian în plenul Consiliului Judeţean Braşov (HCJ nr. 28/12.07.2012, HCJ nr. 89/11.09.2012). În final, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a emis dispoziţii prin care, prin rectificare, bugetul D.G.A.S.P.C. Braşov a fost majorat cu suma totală de 1.115.000 lei.
Cu aceşti bani au fost cumpărate produse şi servicii de la societăţile SC Licofrig SRL şi SC Frigomat SRL. Totodată, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, pentru a putea dispune în mod discreţionar de bugetul de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean Braşov, a dispus ca Direcţia Economică să întocmească un referat prin care se propunea, în mod nelegal, împuternicirea sa, în calitate de ordonator principal de credite, de a emite dispoziţii în vedere rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli“, se mai arată în rechizitoriul procurorilor.
Fosta directoare de la Protecţia Copilului a primit cadiu un BMW
Valoarea prejudiciului produs D.G.A.S.P.C. Braşov, prin realizarea în mod nelegal a acestor achiziţii, s-a stabilit la suma de 382.223 lei. „În cursul lunii ianuarie 2013, în schimbul încălcării atribuţiilor de serviciu, inculpata Martin Virginia, director general al D.G.A.S.P.C. Braşov, a primit de la Matei Gavril, cu sprijinul inculpatei Grama Lucia, un autovehicul marca BMW X3, în valoare de 15.388,40 euro, proprietatea societăţii favorizate SC LICOFRIG SRL. Pentru a ascunde folosul, la data de 4 martie 2013, SC LICOFRIG SRL Săcele a întocmit o factură şi o chitanţă care consemnează, în mod nereal, că autovehiculul marca BMW X 3 i-a fost vândut soţului inculpatei, Martin Romeo Mircea, la un preţ de 43.573 lei, bani ce ar fi fost plătiţi societăţii respective“, s emai arată în rechizitoriul procurorilor.