Aeroportul şi noul Spital al Braşovului depind de terenuri ale Institutului pentru Cercetarea Cartofului şi Sfeclei de Zahăr

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul Ciprian Băncilă, primarul George Scripcaru şi preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea au prezentat stadiile de la această oră pentru realizarea celor mai importante obiective pentru braoveni la aceată oră: aeroportul de la Ghimbav şi construirea unui nou spital.

„Trebuie să ne coordonăm şi să fim parteneri. Din punctul de vedere al instituţiei prefectului vom acţiona cu celeritate. Am avut o întâşnire fermă în luna mai unde s-au exprimat unele puncte de vedere şi cred că putem merge cu toţi în aceeaşi direcţie. Vrem să facem lucrurile în linişte şi cu respectarea legii. Este foarte important că Primăria Braşov şi Consiliul Judeţean sunt la aceeaşi masă şi au conştientizat că trebuie să realizăm acest obiectiv împreună”, a declarat prefectul Ciprian Băncilă.

Primarul George Scripcaru spune că, pentru Aeroport, nu mai sunt necesare alte discuţii şi să fie informaţi parlamentarii de Braşov: „Este un proiect care le-a fost înaintat, care a fost completat cu toate datele necesare. Acel proiect a parcurs şi etapa de Consiliu Legislativ, care a emis un punct de vedere, iar săptămâna trecută am avut o întâlnire cu dl. prefect şi reprezentanţii CJ, cu departamentele juridice, cu directorul Institutului de Cercetare s Cartofului al Sfeclei de Zahăr. Mesajul nostru este ca parlamentarii să suţină acest proiect cât mai repede, pentru a nu mai întârzia, să facă lobby la şefii de partide, la preşedintele Senatului, pentru a grăbi procedurile de aprobare”.

La rândul său, preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea, susţine că fără a avea o situaţie juridică certă, nimeni nu poate face nimic în ceea ce priveşte infrastructura.

El a precizat că în intervalul iulie – august 2016 s-au desfăşurat mai multe şedinţe tehnice organizate din iniţiativa acestuia, cu participarea avocaţilor care colaborează cu CJ Braşov, a personalului CJ Braşov şi a deputatului Gabriel Andronache în calitate de coordonator al Grupului de Lucru constituit la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor pentru proiectul privind Aeroportul.

Ce se întâmplă cu cele două iniţiative legislative pentru terenul Aeroportului

În luna iunie 2016, s-a înregistrat la Senatul României iniţiativa legislativă prin care se doreşte actualizarea datelor cadastrale din anexa la Legea privind Aeroportul Brasov, pentru a permite astfel continuarea investiţiei; în prezent acest proiect nu este încă în procedură legislativă, fiind la Biroul Permanent al Senatului care aşteaptă punctul de vedere al Guvernului pentru a-l repartiza către Comisia Juridică a Senatului (prin urmare, nu se poate face niciun demers legislativ până la intrarea în circuitul legislativ a proiectului, în luna septembrie).

Deoarece nu a fost aprobată procedură de urgenţă pentru proiectul menţionat mai sus, tot în luna iunie 2016, deputaţii de Braşov au identificat o soluţie pentru urgentarea adoptării unei soluţii legislative, prin retrimiterea la Comisia Juridică şi adoptarea unui raport favorabil al proiectului, prin care se doreşte stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de 5 ani pentru realizarea investiţiei Aeroport Internaţional Braşov Ghimbav.

După aceste două momente, în luna iulie 2016 s-a înregistrat în concret manifestarea de voinţă a Primăriei Braşov, prin adresă scrisă, care îşi arată disponibilitatea de a participa la realizarea Aeroportului sub condiţia legală de a fi partener-coproprietar pe terenul prevăzut în legea pentru aeroport.

Soluţii juridice pentru deblocarea situaţiei

Potrivit deputatului Gabriel Andronache, paşii pentru a rezolva legsialtiv această chestiune sunt următorii:

  • Proiectul aflat la Camera Deputaţilor va fi pus în aşteptare (amânată dezbaterea în Comisia Juridică), deoarece acest proiect nu poate răspunde, pe procedură, noului context privind implicarea Primăriei Braşov în realizarea obiectivului de investiţii „Aeroportul Brasov”.
  • Proiectul aflat la Senat va fi susţinut pentru adoptare, cu luarea în considerare a obiecţiunilor conţinute în avizul Consiliului Legislativ şi a observaţiilor care se vor regăsi în punctul de vedere al Guvernului (acesta va fi redactat, conform procedurii, având în vedere opinia Prefectului Judeţului Braşov şi a Institutului Cartofului). Deoarece propunerii legislative nu i s-a aprobat procedura de urgenţă, solicităm senatorilor de Braşov, din tot spectrul politic, să facă demersurile legislative necesare pentru adoptarea în primele săptămâni din luna septembrie 2016 a proiectului de lege în prima cameră sesizată (Senatul României), urmând ca ulterior, cu sprijinul tuturor deputaţilor din Circumscripţia Braşov, să fie adoptat în Camera Deputaţilor. Atragem atenţia că în procedură normală proiectul va fi adoptat de Senat în 7 luni, adică în luna februarie 2017, ceea ce va face imposibilă reluarea lucrărilor anul viitor.
  • Proiectul de la Senat va fi amendat astfel încât să permită menţinerea în proprietatea administraţiei locale a investiţiei, ţinând astfel cont de recomandările Curţii de Conturi, şi va statua modalitatea juridică de implicare a Primăriei în realizarea obiectivului, după concretizarea acesteia prin comisia de lucru comună CJ – Primărie.
  • Proiectul de la Camera Deputaţilor va fi ţinut în aşteptare până la adoptarea şi transmiterea celuilalt proiect de la Senat către Camera Deputaţilor şi ulterior respins/adoptat în funcţie de evoluţia legislativă.

„Facem apel către toţi parlamentarii de Braşov să sprijine implementarea acestor etape, pentru că fără sprijinul majorităţii parlamentare, proiectul aeroportului va rămâne blocat!”, a afirmat Veştea.

Pentru noul spital mai sunt necesare 11 ha de la Institutul Cartofului

Principala problemă pentru demararea proiectării unui nou spital la Braşov este stabilirea locului unde acesta va fi construit.

Primarul George Scripcaru a precizat Scripcaru că au fost mai multe întâlniri şi la nivel de şefi de instituţii, prefect, şi cu conducerea Asociaţiei Noul Spital al Braşovului, „ne-am întâlnit şi cu ministrul Sănătăţii şi un reprezentant al Ministerului de Finanţe şi am stabilit un cadru de lucru şi am făcut un material justificativ împreună cu Consiliul Judeţean, iar Prefectura lucrează la un proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului referitor la amplasamentul viitorului spital”.

„Noi trebuie să ne facem treaba aşa cum am convenit. Suntem în grafic, am stabilit locaţia în zona centrului de Cercetare de la Universitatea Transilvania, respectiv la centrul de afaceri care se realizaează cu fonduri europene de către municipalitate (în Bartolomeu). Acest proiect de ordonanţă a fi înaintat Guvernului. Suprafaţa e bine să fie cât mai mare. Noi avem acolo o suprafaţă de 7 ha, proprietatea municipiului Brabşov, la care putem adăuga încă 11 ha care sunt acum în adminsitrarea Institului de Cercetarea a Cartofului şi Sfeclei de Zahăr. Dacă am reuşi acest lucru, am putea discuta de un proiect foarte amplu”, a delcarat Scripcaru.

Ulterior, trebuie făcut Studiul de Fezabilitate, care să stabilească indicatorii tehnico-economici. Municipul poate, apoi, aloca finanţare pentru SF şi pentru componenta de infrastructură. Pe partea de Proiect tehnic intră Consiliul Judeţean. EDilul spune că, fără a se hazarda, crede că va fi o investiţie de peste o sută de milioane de euro.

Preşedintele CJ, Adrian Veştea este mulţumit că „avem deja o localizare, iar după ce Guvernul ne va transmite acea suprafaţă de teren, noi putem să facem ulterior paşii necesari implementării acestui proiect”.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite