A fost arestat hoţul care a dat lovitura în complexul studenţesc Memorandum
0Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Pal Oszkar Laszlo, acuzat de furt calificat
Potrivit procurorilor, miercuri, în jurul orei 7.30, individul a pătruns pe uşa neasigurată într-o camera a căminului studenţesc din complexul Memorandului şi a sustras un portofel dintr-o geantă, în timp ce studenta dormea. Individul a fost surprins de colega de camera a studentei, care a anunţat cele întâmplate, iar cu ajutorul unei trecător hoţul a fost prins şi reţinut până la sosirea organelor de poliţie.
„În cauză, inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov, cu propunere de arestare preventivă. Împotriva inculpatului recidivist P.O.L. a fost emis de mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile“, a precizat procurorul Raluca Mirică, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.