Şefa de la Evidenţa Persoanei a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu după ce a favorizat firma administrată chiar de propriul fiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriela Ungureanu este acuzată că a atribuit preferenţial mai multe contracte de realizare a unor lucrări de investiţii.

Gabriela Ungureanu, directorul executiv la Direcţia Judeţeană Comunitară de Evidenţă a Persoanelor (D.J.C.E.P.) Braşov este acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice şi şapte infracţiuni de conflict de interese.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: În perioada 2010 – 2012, inculpata Ungureanu Gabriela, în calitate de director executiv al D.J.C.E.P. Braşov, a atribuit în mod preferenţial un număr de şapte contracte de realizare a unor lucrări de investiţii către o societate comercială administrată, în fapt, de către fiul său, astfel că această societate comercială a realizat un folos material în valoare totală de 124.927,23 lei. Contractele atribuite vizau realizarea unor lucrări în domeniul IT (realizare web şi server dedicat, laborator foto, sistem de monitorizare video, aparatură IT, proiectare, etc.) deşi firma beneficiară fusese înfiinţată de puţin timp, nu avea experienţă în domeniul informatic şi obiectul de activitate nu avea legătură cu lucrările ce urmau a fi prestate.
 

De asemenea, în una din aceste situaţii, respectiv pentru realizarea sistemului de monitorizare video a sediului instituţiei, Ungureanu Gabriela a aprobat plata sumei de 58.207,67 lei către firma administrată de fiul său, deşi lucrarea nu fusese realizată.

Consiliul Judeţean Braşov s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 58.207,67 lei, ce reprezintă contravaloarea lucrării neexecutate în cadrul investiţiei  În vederea recuperării acestui prejudiciu şi a confiscării folosului material realizat în mod injust, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparţinând inculpatei.

Gabriela Ungureanu susţine că este nevinovată: «Sunt nevinovată!». Nu cunosc rechizitoriul şi nu văd ce probe pot fi împotriva mea! Timpul va stabili adevărul. Ce nu înţeleg este de ce nu mi s-a comunicat faptul că am fost trimisă în judecată şi a trebuit să se facă un scandal public”, a spus Gabriela Ungureanu, citată de mytex.ro.

Pe aceeaşi temă:

Gardian de la penitenciar, trimis în judecată pentru luare de mită.

Şeful revoluţionarilor a fost  condamnat pentru şantaj

 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite