Începe sezonul de soldări la Braşov
0Începând cu data de 1 august şi până în 31 octombrie, este perioada legala a reducerilor de preţuri.În acest interval de timp, comercianţii pot stabili la alegere, o perioadă de 45 de zile în care pot efectua reduceri de preţ la produsele a căror desfacere are caracter sezonier, respectiv sunt destinate sezonului primăvară-vară, cu condiţia să respecte reglementările legale în vigoare.
Vânzarea de soldare este orice vânzare care, printr-o reducere de preturi, are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri sezoniere dintr-o structură de vânzare cu amănuntul.(conform dicţionarului limbii române , sold = rest , în cazul de faţă, rest de marfa care se poate vinde la preţ redus)
Comercianţii au obligaţia să notifice la Primăria Municipiului Braşov perioada în care efectuează vânzările de soldare, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea operaţiunilor. Nerespectarea prevederilor legale referitoare la reducerile de preţ se sancţionează cu amenzi contravenţionale care pot ajunge până la 20 000 lei.
Printre magazinele care au depus notificari sunt magazine din Coresi (Oysho, Zara, Decimas etc.), Unirea Shoping Center (H&M, Stradivarius etc.), magazine din complexul Brintex, din Complexul Orizont, Chicco, Decathlon
Notificările se depun la sediul Poliţiei Locale, str. Nicolae Bălcescu nr. 62-64, program non-stop. Vânzările promoţionale nu trebuie notificate la Primăria Braşov, deoarece nu sunt considerate reduceri de preţuri.
Pentru ca o vânzare să fie considerată promoţie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să se refere la produse vândute în mod curent şi să fie disponibile sau reaproviozionabile; să nu tindă la o vânzare accelerată a unui stoc de mărfuri pe care comerciantul nu îl va mai reaproviziona; produsele promovate trebuie să existe la vânzare pe durata întregii perioade anunţate a vânzărilor promoţionale, în caz contrar, consumatorii să fie informaţi că oferta este valabilă numai în limita stocului disponibil,iar vânzările să se facă la preţ redus, dar nu în pierdere.
Deşi nu sunt considerate vânzări promoţionale, nici pentru următoarele activităţi nu trebuie depuse notificări la primărie: acţiunile de promovare efectuate de producători şi acţiunile de lansare de produse noi pe piaţă;
Până în prezent 43 de magazine au început perioada de vânzare cu soldare, iar un magazin a depus notificare de lichidare de stoc.