Ziua Porţilor Deschise la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare an, la 29 iunie, odatã cu prãznuirea Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel – ocrotitorii sistemului penitenciar românesc – se celebrează Ziua Personalului din unităţile penitenciare din România.

Această zi specială constituie un bun prilej pentru promovarea la nivel comunitar a tradiţiilor organizaţionale ale instituţiilor penitenciare, precum şi pentru îmbunãtãţirea percepţiei opiniei publice cu privire la rolul şi locul lucrãtorului de penitenciar în societate.

         Protocoalele semnate între Patriarhia Românã si Ministerul Justiţiei privind desfãsurarea asistentei religioase în sistemul penitenciar - primul, din anul 1993, la articolul 15, iar al doilea, din anul 1997, la articolul 10, prevãzând cã “Sfinţii Apostoli Petru si Pavel vor fi consideraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România”, iar Legea 293 din 28 iunie 2004, privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Nationalã a Penitenciarelor, la articolul 77, stipuleazã: “Ziua de 29 iunie se proclamã ca zi a personalului din sistemul administratiei penitenciare”. 

          Evenimentul a fost marcat şi pe 28 iunie, prin organizarea unei întâlniri festive cu întreg personalul Penitenciarului Brăila,  moment in care domnul comisar şef de penitenciare Dumitru IONESCU – directorul penitenciarului, a transmis mesajul conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, mesaj de felicitare şi apreciere pentru activitatea desfăşurată şi eforturile depuse în îndeplinirea obiectivelor asumate.

         "Cu această ocazie, 4 ofiţeri şi 2 agenţi au fost avansaţi în gradul profesional următor - înaintea împlinirii stagiului minim , 5 ofiţeri şi 6 agenţi au fost avansaţi în gradul profesional următor – la împlinirea stagiului minim şi au fost înmânate decoraţii şi brevete privind acordarea Semnul Onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15 ani, 20 ani şi 25 ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, unui număr de 4 ofiţerii şi 10 agenţi din cadrul Penitenciarului Brăila, în semn de cinstire şi apreciere faţă de activitatea desfăşurată şi loialitatea faţă de instituţia penitenciară", a declarat comisar Simona Kober, purtător de cuvânt al Pwnitenciarului Brăila.
image

        De asemenea, lucrătorilor care au depus în mod constant, eforturi susţinute pentru creşterea standardelor  profesionale privind custodierea şi asistenţa persoanelor private de libertate de, le - au fost înmânate în semn de recunoştinţă diplome de merit.

Prin astfel de manifestări, instituţia penitenciară îşi propune să sublinieze respectul şi aprecierile  sale faţă de activitatea profesională, atitudinea loială a angajaţilor săi precum şi  aportul acestora la creşterea performanţelor activităţii instituţionale, încercând în acelaşi timp să contureze şi să dezvolte, printr-un sistem de valori, norme, tradiţii şi ceremonii, o cultura organizaţionala eficientă.

În  vederea  marcării  acestei  zile, în intervalul orar 10.00 - 12.00,  este  organizatã  Ziua Portilor Deschise. 

image
        "Accesul în unitate va fi permis în intervalul orar 10.00 - 12.00, în baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, buletin de identitate, paşaport), persoanele vizitatoare urmând să se conformeze regulilor ce privesc accesul în locul de deţinere, precum şi prevederilor Regulamentului de Ordine Interioară al unităţii. Persoanele cu vârsta sub 14 ani vor avea acces doar însoţite. De asemenea, vizitatorii vor putea admira, la clubul deţinuţilor, o expoziţie de lucrării realizate de persoanele private de libertate în cadrul atelierelor ocupaţionale(goblen, caricaturii  şi  icoane)", a adăugat Simona Kober.  

   

image

La  plecare, celor  care  şi-au  manifestat  curiozitatea  de  a  vizita  un  penitenciar  le  vor  fi  înmânate   pliante  cu  informaţii  utile  despre  Penitenciarul  Brăila. 

Sâmbătă, 29 iunie 2013, începând cu ora 10.30, la capela Penitenciarului Brăila, preoţii Vatră Costel, Mazăre Traian şi Tudor Gheorghe de la Parohiile Naşterea Domnului şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, vor oficia o slujbă religioasă, la care vor participa atât personalul, cât şi persoane private de libertate. După oficierea slujbei, misionarii din parohiile mai sus menţionate vor oferi, persoanelor private de liberate care nu beneficiază de suport familial, obiecte de uz personal.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite