Zeci de brăileni înscrişi deja în concursul pentru un post în Poliţie. La IPJ Brăila sunt disponibile doar 10 posturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interesul brăilenilor pentru posturile scoase la concurs de Inspectoratul de Poliţie Judeţean se dovedeşte a fi destul de mare. În primele două zile de când au început înscrierile, 90 de persoane au depus cereri la sediul inspectoratului. Doar 10 posturi sunt scoase la concurs, deci concurenţa se anunţa a fi acerbă. Înscrierile se pot face până pe 8 aprilie, după care va începe concursul propriu-zis.

În primă etapă, candidaţii vor susţine proba sportivă, probă de concurs eliminatorie: "rezistenţă" şi "abdomene" pentru persoanele angajate din sursă externă şi "rezistenţă" pentru cei care vor să se reîncadreze în sistem, cu bareme conform vârstei.

La proba de evaluare a performanţei fizice pot participa numai persoanele a căror candidatură a fost validată de comisia de recrutare şi care sunt declarate "apt" medical şi psihologic. "Proba de evaluare a performanţei fizice este proba de concurs eliminatorie şi este luată în calcul la stabilirea notei finale, prin efectuarea mediei aritmetice cu nota la proba scrisă. Este declarat «Admis» candidatul care îndeplineşte baremul stabilit pentru nota 6. Candidaţii declaraţi «respins» la proba de evaluare a performanţei fizice nu vor fi planificaţi la proba «test scris». Proba de evaluare a performanţei fizice nu se repetă, nu se reexaminează şi nu poate fi contestată", se precizează pe site-ul Poliţiei Române.

Cititi si

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite