Week-end prelungit pentru şcolarii din judeţul Brăila
0Toate şcolile din afara muncipiului Brăila vor fi închise luni şi marţi. În municipiului Brăila, şcolile vor funcţiona pentru că străzile vor fi curăţate de zăpadă, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila.
Potrivit inspectorului şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, Iulian Danielescu, toate şcolile şi grădiniţele, cu excepţia celor din municipiul Brăila, vor fi închise în primele două zile ale săptămânii, din cauza drumurilor blocate de nămeţi şi a viscolului extrem de puternic.
”În municipiul Brăila se va învăţa deoarece domnul primar Simionescu ne-a asigurat că până luni dimineaţă străzile se vor curăţa şi nu vor fi probleme cu circulaţia. În prezent, în oraş se poate circula, dar se ajunge mai greu, bănuiesc, sper ca până mâine - n.r. luni - să se schimbe situaţia, iar elevii să ajungă la şcoală”, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX inspectorul general al IŞJ Brăila Iulian Danielescu.
Sursa citată a adăugat că în mod cert absenteismul va fi mai ridicat, luni şi marţi, în şcolile din municipiul Brăila, având în vedere că multe şosele sunt închise din cauza viscolului iar navetiştii nu vor putea ajunge la cursuri.
O decizie în ceea ce priveşte celelalte zile ale săptămânii, câte rămân până la vacanţa intersemestrială, se va lua ulterior, după analizarea situaţiei din teren.