Video FOTO Brăila, primul oraş de două ori supravegheat! Poliţia Naţională, racordată la sistemul video din municipiu, alături de Poliţia Locală
0
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila este primul din ţară care este racordat la un terminal al sistemului de supraveghere video. Astăzi, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, în prezenţa Primarului Municipiului Brăila şi a şefului Poliţiei Locale, s-a inaugurat punerea în funcţiune a terminalului racordat la sistemul de supraveghere video, care monitorizează municipiul.
În Brăila sunt în prezent 266 de camere care aveau terminal doar la Poliţia Locală, acestea fiind achiziţionate şi montate printr+un proiect din fonduri structurale de 200 de mii de euro, din programul de infrastructură.
"Sistemul vine în sprijinul nostru fiindcă se vor reduce semnificativ timpii de reacţie şi vom fi mai eficienţi în combaterea infracţionalităţii stradale şi rutiere", ne-a declarat cms. şef. Mircea Vizitiu, inspector şef al Poliţiei brăilene.
Mircea Vizitiu

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila are drepturi de vizualizare pe toate zonele supravegheate video, sistemul fiind administrat de Poliţia Locală Brăila.
"Punem la punct acum şi un sistem de supraveghere în zona şcolilor, cu 80 de camere şi 6 dispeceri, cu terminal, de asemenea, la Poliţia Naţională, în dispeceratul 112", ne-a declarat Traian Jipa, şeful Poliţiei Locale.

Beneficiile acestui sistem sunt intervenţia cu operativitate pentru aplanarea conflictelor şi prevenirea infracţiunilor sau contravenţiilor săvârşite în locuri publice, prevenirea şi combaterea infracţiunilor la regimul rutier, în general, a controlului activităţii infracţionale stradale.
"Este o mare realizare fiindcă reuşind să conectăm Poliţia Naţională la sistemul de supraveghere vom putea avea o creştere semnificativă a timpului de la momentul vizionării până la momentul intervenţiei", a adăugat primarul Aurel Simionescu.

De altfel, acest terminal a fost posibil cu ajutorul Primăriei, care a finanţat lucrările. Mai mult, un sistem similar va fi pus la punct şi la Jandarmeriei. Sistemul funcţionează precum un Intranet.
"De altfel, anterior acestei inaugurări, poliţiştii brăileni au putut beneficia de sprijinul Poliţiei Locale, prin facilitarea utilizării sistemului video, pentru desfăşurarea unor activităţi specifice care au dus la urgentarea soluţionării unor cauze penale aflate în lucru, identificarea suspecţilor şi tragerea lor la răspundere penală, ceea ce a determinat îmbunătăţirea serviciului poliţienesc şi scăderea infracţionalităţii stradale, implicit asigurarea operativă a ordinii şi liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului", ne-a declarat inspector principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt IPJ Brăila.