Victorie: au fost prinşi primii hoţi de fier vechi din monumentul istoric Hotel Pescăruş de pe strada Regala (FOTO)

Bărbaţii au fost prinşi de către poliţiştii locali. FOTO: POLIŢIA LOCALĂ

Ete pentru prima dată în acest an când Poliţia Locală iese la rampă cu o captură surpriză: hoţi prinşi în timp ce devastau clădirea de patrimoniu a hotelului Pescăruş de pe strada Regala. Asta după ce, în urmă cu două zile, publicam un amplu material despre nepăsarea autorităţilor faţă de monumentele istorice.

Un echipaj al Poliţiei Locale Brăila care era  în misiune de patrulare pe strada Mihai Eminescu a surprins în flagrant un grup de patru persoane de sex masculin, care părăseau incinta fostului Hotel Pescăruş transportând pe un cărucior metalic un schimbător de căldură şi alte subansamble metalice sustrase din acest imobil. 

Cele patru persoane au fost reţinute şi identificate: Milea D.de 26 ani, din comuna Viziru, oraş Însurăţei, judeţul Brăila, Iran G.de 33 ani din municipiul Brăila, Radu I. De 21 de ani din municipiul Brăila, Hatos M. de 28 ani din municipiul Brăila.

"Persoanele şi bunurile sustrase au fost predate Poliţiei Municipiului Brăila pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat", ne-a declarat Georgică Tănase, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Brăila.

Cazul vine să întărească susţinerile publicaţiei noastre că monumentele istorice trebuie măcar păzite, dacă nu şi restaurate. Potrivit legii, paza monumentelor de pe domeniul public şi nu numai, înscrise ca atare în lista de patrimoniu, trebuie asigurate de către municipalitate, chiar dacă situaţia lor juridică este incertă.

"Potrivit legii, Primăria trebuie să asigure paza monumentelor istorice, chiar dacă acestea sunt în litigiu", ne-a explicat Viorel Radu, inspector în cadrul Direcţiei de cultură.

Povestea Hotelului Pescăruş este una pe cât de veche, pe atât de tristă.

Hotelul Pescăruş, o adevărată bijuterie arhitecturală, clădire de referinţă pentru Brăila, nu se bucură de atenţia nimănui. De 15 ani parcă un blestem pluteşte asupra clădirii. Hotelul este revendicat de fostul proprietar, de actualul proprietar şi de un eventual viitor proprietar, moştenitor al fostului prim proprietar. Singura certitudine este starea fizică a clădirii, care arată jalnic şi din care, din când în când, cad cărămizi. Până acum o lună uşa hotelului era închisă cu un lacăt, geamurile uşii de la intrare erau întregi.

Acum însă, uşa este deschisă, iar o incursiune înăuntru demonstrează că deja clădirea a intrat în vizorul "mâncătorilor de case", iar indiferenţa autorităţilor şi a celor ce se luptă în instanţe pentru ea va duce la dispariţia ei. Clădirea, evaluată în 1995 la peste 170.000 de lei şi în 2001 la şase miliarde de lei, face parte din lista imobilelor de patrimoniu de interes local.

Intrarea cândva somptuoasă a hotelului este astăzi dominată de o grămadă de sticle de vin, semn al trecerii vagabonzilor pe acolo. Scara interioară, deşi de lemn, nu pare a fi foarte deteriorată, iar la încercarea de a o folosi pentru a ajunge la etajul unu nu a dat semne de slăbiciune. Din păcate, ceea ce era odată balustradă a dispărut cu totul. Au mai rămas doar nişte urme vagi, găuri în care probabil era prinsă. Pe jos, acolo unde era parchet, acum nu sunt decât duşumele simple şi tocite. În camera ce folosea probabil drept recepţie zac aruncate de-a valma tot felul de lucruri.

La jumătatea scării, între etajul I şi parter, ochiul vizitatorului are parte de o surpriză foarte plăcută. Spaţiul se deschide şi se luminează incredibil datorită celor două oglinzi imense de cristal, înalte până aproape de tavan, poziţionate în stânga şi în dreapta camerei centrale a hotelului. Deşi e multă mizerie în jur, praf şi obiecte aruncate de-a valma, eleganţa spaţiilor încă mai impresionează.

De la scări, în stânga şi în dreapta pornesc două holuri înguste, dar luminate, de-a lungul cărora sunt camerele. Înăuntru, mobila veche şi cu iz comunist a hotelului, aruncată, lenjerii şi foarte multe documente, chitanţe, registre ale fostului OJT. Camerele nu par a fi locuite de homelessi. Într-o singură încăpere descoperim câteva resturi de mâncare de la Paşti: o felie veche de cozonac, câteva coji de ouă, nişte pâine uscată. Incursiunea continuă şi descoperim alte camere, părăsite, cu aceleaşi paturi, lenjerii şi televizoare aiurea. Pereţii au fost şi ei afectaţi de mâinile rapace ale vagabonzilor, care au smuls fiecare bucăţică de cablu electric. Într-una din camere, nişte tineri probabil au făcut un grafitti. La etajul doi al clădirii, aceeaşi situaţie. Pe holuri zac aruncate maldăre de saltele peste care abia reuşim să trecem. Băile de la capătul coridoarelor nu mai au de mult căzi, chiuvete, ţevi. Tot ce se putea lua şi vinde s-a dus de mult. Pe alocuri, podeaua la etajul doi este găurită rău, iar într-una din camere chiar este o spărtură zdravănă, prin care se vede camera de la etajul I. O scară îngustă şi care pare foarte nesigură duce către pod. Încă mai există uşa pe care scrie "către pod". Acolo descoperim fosta centrală termică şi un morman de gunoi pe lângă pereţi. O clădire care pare încă foarte zdravănă, dar pe care, deşi nu au terminat-o vânturile, ploile, zăpezile pe care le-a înfruntat în cei aproape 120 de ani de existenţă, o vor face să dispară "oamenii termite", care deja au atacat-o.

Clădirea a fost construită în 1892, după cum precizează Maria Stoica în volumul "Brăila - Memoria oraşului", de către arhitectul Paul Mihail. Iniţial a fost casă de modă, dar pentru că negustorul Hirschorn a reuşit să cumpere şi magazinul de profil al fraţilor Geavide, a cerut modificarea planului şi transformarea imobilului în hotel. Noua construcţie, Hotelul "Bristol", cu două etaje, s-a fisurat imediat după terminarea ei. Ca urmare, s-a decis dărâmarea zidului faţadei şi a tavanelor corpului principal. Faţada a fost refăcută în stil eclectic, de factură academică, ce se distinge prin axele sale monumentale. Hotelul «Bristol» a fost decorat cu mobilier importat de la Berlin. Clădirea a fost naţionalizată în 1950, de la Clementina Hirschorn, iar Hotelul "Bristol" s-a transformat în "Pescăruş" şi a devenit patrimoniu al fostului OJT. În 1990, odată cu reorganizarea unităţilor economice de stat, a intrat în patrimoniul "Traian" SA. În anul 1994 "Traian" SA face o expertizare a clădirii, iar concluzia a fost aceea că hotelul trebuia închis imediat şi consolidat. Specialiştii chiar recomandau ca durata maximă de timp admisă pentru realizarea măsurilor de intervenţie să fie de doi ani. Acel memoriu tehnic, pe lângă evaluările făcute, propunea şi un set de măsuri de intervenţie. Cum toate acestea însemnau bani, "Traian" SA a hotărât să vândă hotelul, pentru ca un investitor să-l poată consolida.

În 1995, Parohia romano-catolică intentează un proces de revendicare a clădirii, dar acţiunea este respinsă pentru că nu exista cadrul legislativ. 

În 1997, hotelul este vândut lui Mekkaoui Nada, iar în 1999 acesta îl vinde din nou firmei "Crown Business & Industrial Group". Tot în 1999, firma "Traian", cu tot patrimoniul său, a fost cumpărată de societatea "Unita". Problemele însă încep în 2001, când Parohia romano-catolică revendică din nou hotelul în baza Legii 10/2001, iar în 2003 un judecător constată că ambele contracte de vânzare cumpărare din '97 şi '99 sunt lovite de nulitate pentru că, motivează instanţa, înstrăinarea s-a făcut cu rea-credinţă. Adică, reprezentanţii firmei "Traian" SA au ştiut că hotelul este revendicat, dar l-au vândut. "Este drept că preotul paroh a venit în 1997, când a auzit că facem vânzarea şi ne-a spus că au un testament care le dă dreptul şi asupra hotelului. Noi le-am spus să facă opoziţie la vânzare, să acţioneze legal, să obţină o hotărâre judecătorească în acest sens, pentru că noi nu puteam opri o tranzacţie doar pentru că vine cineva şi ne spune că aceea este clădirea lui", a explicat juristul "Unita", Cristian Vasile.

Multe semne de întrebare se ridică însă şi asupra modului în care hotelul a ajuns să fie revendicat de Parohie. Preotul paroh Alois Arcana susţine că testamentul pe care îl au din 1994 este perfect legal, însă juriştii de la "Unita" se întreabă cum e posibil acest lucru, când Rosolga Hirschorn, care a murit în 1995, era de multă vreme internată la spitalul Baldovineşti, iar în actul de naţionalizare a hotelului, adică în 1950, comuniştii constatau, între altele, că una dintre cele două fiice ale Clementinei Hirschorn, Rosolga Hirschorn, suferea de demenţă. Specialiştii spun că demenţa este un proces patologic caracterizat prin slăbirea progresivă a ansamblului de funcţiuni intelectuale, în urma unei lezări a celulelor nervoase centrale. Apar mai întâi tulburări intelectuale caracterizate prin diminuarea sau pierderea memoriei, a capacităţii de gândire, de raţionament şi de limbaj. Pe măsură ce demenţa evoluează, pot apărea modificări de personalitate şi comportament anormale. Uneori, persoanele cu demenţă îşi pot pierde abilităţi de bază precum limbajul sau alimentatul. Cu toate acestea, Rosolga Hirschorn, deşi suferea de demenţă de cel puţin 44 de ani, a fost considerată a fi în deplinătatea facultăţilor mintale de către notarul care a validat testamentul făcut în favoarea Parohiei. "Unita" a contestat validitatea testamentului, dar notarul a susţinut că a avut o adeverinţă, care acum nu mai există, prin care o asistentă a spitalului din Baldovineşti susţinea că în momentul semnării testamentului Rosolga Hirschorn a avut un moment de luciditate. 

"Unita" a încercat să oprească retrocedarea argumentând că nu este corect ca Rosolga Hirschorn să fie numită unică moştenitoare, pentru că mai există o fiică şi e posibil ca şi aceasta să revendice hotelul. Tribunalul nu a ţinut cont de aceste informaţii, iar în 2003 a apărut şi cealaltă fiică, Henrietta Rosemblum, din Israel, care a revendicat şi ea hotelul, iar cele două cereri de revendicare au fost conexate. Procesul este şi acum pe rol, însă s-a suspendat, pentru că între timp a decedat şi cea de-a doua fiică şi trebuie indicaţi moştenitorii, adică va mai trece cel puţin un an. 

"Unita" a mai contestat şi faptul că se cerea retrocedarea în natură, conform Legii 10/2001. De fapt, revendicatorii ar fi trebuit să se adreseze AVAS-ului, pentru că hotelul era la momentul revendicării, 2001, proprietate privată, pentru că, aşa cum am mai spus, în 1999 firma "Traian" a fost privatizată, adică a fost cumpărată de la stat de firma "Unita". Astfel hotelul a revenit în patrimoniul acestei firme private, iar retrocedarea lui, conform legii, ar fi trebuit să se facă prin acordarea de acţiuni în Fondul Proprietatea, nu prin retrocedarea bunului.

Acum, obligaţiile de întreţinere revin firmei Crown, dar aceasta nu face nimic pentru că nu poate investi într-un bun pe care s-ar putea să-l piardă. Acţionarul majoritar al firmei, Raed Dhabreh, a spus că iniţial, atunci când a cumpărat clădirea, în 1999, voia să facă hotel. Acum, având în vedere contextul juridic, nu mai poate să facă nicio declaraţie în acest sens. Preotul paroh Alois Arcana a declarat că îşi doreşte hotelul ca să facă acolo un cămin de bătrâni. 

Din păcate, singura certitudine este că cel puţin un an de acum încolo nu va face nimeni nimic, iar hotelul stă sub asediul vagabonzilor fără casă. Primăria spune că nu este clădirea municipalităţii şi nu are ce să facă, a dat amenzi, dar nu s-a făcut nimic pentru că statutul juridic al clădirii este incert. Din acest motiv, nimeni nu face nimic, nu investeşte un leu nici măcar în paza ei, iar Brăila ar putea să piardă fizic această clădire.