Un nou sport naţional: conducerea mopedului fără permis. Doi tineri s-au ales cu dosare penale într-o singură zi
0Un fenomen îngrijorător ia proporţii în România. Din ce în ce mai mulţi adolescenţi şi tineri sunt surprinşi în trafic de poliţişti conducând mopede neînmatriculate şi fără a poseda permise de conducere.
Pe 26 iunie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Brăila l-au depistat în trafic, pe Aleea Parcului, din municipiu, pe un tânăr de 19 ani, din satul Petroiu, comuna Vădeni, în timp ce conducea un moped fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
”Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.
Tot ieri, poliţiştii postului de Poliţie comunal Gemenele l-au depistat în trafic, pe raza localităţii, pe un tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Gemenele, în timp ce conducea un moped neînmatriculat.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că tânărul nu deţine nici permis de conducere, pe numele său fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat şi fără permis de conducere.