Tot mai mulţi adolescenţi şi chiar copii din Brăila cad în capcana drogurilor
0
Numărul brăilenilor dependenţi de droguri este în creştere, de la începutul anului în curs peste 200 de persoane, în special tineri, având nevoie de spitalizare din cauza consumului de stupefiante. Până la această dată, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean au ajuns, cu tulburări grave, 112 brăileni, în contextul în care, pe tot parcursul anului trecut, la urgenţe au ajuns în total 85 de persoane.
Vârsta la care tinerii încep să consume droguri scade, de asemenea, cel mai tânăr consumator consemnat în Brăila fiind o fată de numai 12 ani. Etnobotanicele continuă să fie cele mai utilizate droguri, în ciuda faptului că acestea nu mai pot fi comercializate încă din 2011. Traficanţii s-au reorganizat, împărţindu-şi zonele de acţiune pe cartiere, după cum spun specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Brăila.
CPECA a acordat asistenţă, de la începutul anului în curs, unui număr de 40 de beneficiari, în prezent fiind în curs de consiliere 14 adolescenţi cu probleme cauzate de consumul de etnobotanice.
"La prima întâlnire cu beneficiarul se începe evaluarea nevoilor acestuia. Dacă sunt evidente semnele de intoxicaţie şi sevraj, se face pregătirea pentru acceptarea dezintoxicării în regim spitalicesc. După stabilizarea medicală, se continuă procesul recuperării la centru. Dacă dependenţa fizică poate fi depăşită în medie în 3 săptămâni, cea psihică durează foarte mult şi necesită efort maxim pentru ca schimbarea să se producă. Sevrajul este violent. Este nevoie de timp şi răbdare", a explicat, pentru cotidianul „Obiectiv – Vocea Brăilei”, Olga Condrat, coordonatorul CPECA.
Din păcate, comportamentul persoanelor aflate sub influenţa drogurilor este tot mai agresiv. Un caz recent, ce a şocat opinia publică, a fost cel al unui tânăr şofer care, aflat sub influenţa substanţelor etnobotanice, a fost urmărit în trafic de poliţişti. Drogurile i-au tulburat atât de tare mintea încât, după ce a gonit pe străzile din municipiu ignorând semnalele poliţiştilor, la un moment dat s-a aruncat din maşină, în mers, punându-şi în pericol propria viaţă. A doua zi după acest incident, acelaşi brăilean, în vârstă de 21 de ani, a ajuns la Urgenţe pentru că şi-a înfipt un cuţit în abdomen.
Cititi si