Smântână cu elastice de plastic. Unui brăilean i s-a întors stomacul pe dos când a văzut ce se afla în recipientul cu smântână cumpărat de la piaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un brăilean a cumpărat smântână de la o tarabă din piaţă, pe care vânzătoarea i-a oferit-o într-un recipient de plastic. Ajuns acasă, a consumat câte puţin, zilnic, timp de aproape o săptămână. Când smântâna aproape s-a terminat, avea să facă o descoperire care i-a întors stomacul pe dos: pe fundul recipientului a dat peste nişte elastice din plastic.

Constantin D. este pensionar şi spune că, deşi a mai cumpărat de câteva ori produse lactate de la vânzătoarea respectivă, care are o tarabă în Piaţa Halelor din municipiul Brăila, nu i s-a mai întâmplat aşa ceva. Revoltat, el s-a prezentat, vineri, 24 aprilie, cu paharul de smântână la Circumscripţia Sanitar Veterinară pentru Controlul Alimentelor Brăila. Inspectorii veterinari au luat act de situaţia prezentată şi au dat asigurări că vor face o verificare amănunţită în piaţă, iar vânzătoarea responsabilă va fi sancţionată drastic.

"Am achiziţionat paharul cu smântână sâmbătă, 18 aprilie, de la o vânzătoare din Hală, de la care am mai cumpărat şi altădată produse lactate. Smântâna am ţinut-o la frigider şi am consumat, împreună cu soţia, câte puţin, zilnic. Vineri, când am ajuns aproape de fundul paharului, am observat că este ceva în interior. La prima vedere, păreau a fi resturi alimentare, însă, de fapt, erau nişte elastice folosite la ambalarea produselor. Printre ele se afla şi o chitanţă pe care apărea un nume, probabil al vânzătoarei.

Nu am nicio pretenţie financiară de la ea, vreau doar ca autorităţile sanitar veterinare să ţină cont de această situaţie şi să facă verificări mai temeinice printre comercianţii care vând produse alimentare", a declarat brăileanul, pentru cotidianul „Obiectiv – Vocea Brăilei”.

Constantin D. nu îşi explică modul în care elasticele au ajuns în recipientul respectiv. "Probabil totul s-a întâmplat accidental. Vânzătoarea nu a fost atentă şi mi-a pus smântâna într-un pahar folosit deja, în care îşi ţinea acele elastice. Oricum, nu e normal să se întâmple aşa ceva. Simplul fapt că se folosesc recipiente deja uzate ar trebui sancţionat!", spune brăileanul. Acesta a precizat că nu şi-a putut da seama că în recipient se află acele corpuri străine, deoarece smântâna avea un gust normal, nemodificat.

Autorităţile sanitar veterinare afirmă că vor verifica respectivul comerciant, iar dacă se vor depista nereguli se va aplica o sancţiune ce poate ajunge până la 20.000 lei, sau chiar i s-ar putea suspenda dreptul de a comercializa produse alimentare în piaţă.

"Vânzătorul va fi identificat şi verificat. Dacă incidentul nu a fost unul accidental şi se va dovedi că recipientele folosite în mod curent nu corespund normelor sanitar veterinare, comerciantul în cauză riscă o sancţiune contravenţională sau se poate merge până la suspendarea dreptului de a comercializa produse de origine animală provenite din gospodăria proprie", a declarat Dragoş Frigioiu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite