S-a ales cu dosar penal după ce şi-a însuşit un telefon mobil uitat de proprietar într-un magazin
0O tânără de 28 de ani este cercetată pentru furt, în condiţiile în care a găsit un telefon mobil pe raftul unui magazin şi l-a subtilizat, profitând de faptul că nu era nimeni în jur.
Pe 8 octombrie, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Brăila au identificat-o, în urma cercetărilor efectuate, pe o brăileancă de 28 de ani, bănuită că, la data de 27.10.2017, în jurul orei 15,00, ar fi găsit un telefon mobil pe raftul unui magazin din municipiu, uitat de o clientă, şi, profitând de faptul că în jur nu se mai aflau alte persoane în jur, şi l-ar fi însuşit.
”Astfel, când proprietara acestuia şi-a dat seama că şi-a uitat telefonul, a revenit în magazin să-l caute, însă nu l-a mai găsit”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti, iar tânăra este cercetată acum pentru furt.