Ridicarea autoturismelor de pe domeniul public reintră în normal, în municipiul Brăila
0
Chiar dacă a avut un început de an mai slab, din cauza existenţei mormanelor de zăpadă care ocupau locurile de parcare şi aşa deficitare din municipiu, activitatea de ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar începe să reintre în normal, oadată cu încălzirea vremii şi topirea zăpezii.
Luni, 19 ianuarie, poliţiştii locali şi echipa de lucru care manevrează autospeciala destinată acestei activităţi, de la societatea de transport "Braicar" SA, au ridicat un autoturism BMW lăsat de proprietar pe scuarul din dreptul Palatului Telefoanelor, de pe bulevardul Independenţei. A fost a cincea maşină ridicată de la începutul acestui an.
Reamintim că sechestrarea autoturismelor este reglemetată, la Brăila, prin Hotărârea Consiliului Local Municipal nr. 190/2013. Sunt vizate maşinile care, printre altele, parchează în zone cu "Oprirea Interzisă" sau "Staţionarea Interzisă", opresc pe trecerile la nivel cu calea ferată sau la o distanţă mai mică de 50 m înainte şi după acestea, pe poduri, în curbe, pe trecerile de pietoni, în intersecţii, în staţile mijloacelor de transport în comun sau pe pistele pentru pietoni şi pentru biciclişti.
În ce priveşte staţionarea maşinilor, se va dispune ridicarea în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară, în zona indicatorului "Staţionarea interzisă", pe drumurile publice cu lăţime mai mică de 6 m precum şi pe trotuare dacă se restricţionează accesul pietonal la mai puţin de 1,5 m. Aceeaşi măsură se va lua şi în cazul vehiculelor oprite sau staţionate pe alveole, peluze, rigole şi insule de dirijare a traficului, în parcuri, în zonele destinate exclusiv traficului pietonal, în zonele verzi, sau în locurile special amenajate autovehiculelor pentru persoane cu handicap.
Vor fi ridicate, de asemenea, şi maşinile aflate pe domeniul public sau privat al municipiului expuse în scopuri comerciale în alte spaţii decât cele special amenajate în acest sens, dar şi cele care nu deţin plăcuţe de înmatriculare sau elemente de identificare ale maşinii sau proprietarului, precum şi vehiculele fără stăpân sau cele abandonate.
Ca să îşi recupereze autoturismele, proprietarii trebuie să plătească circa 700 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea serviciului de ridicare/ transport/ depozitare prestat de operatorul "Braicar". În plus, trebuie achitată o amendă de până la 400 lei aplicată de Poliţia Locală.
Pe parcursul anului 2014, au fost ridicate, în Brăila, 56 de autoturisme parcate neregulamentar sau expuse la vânzare pe domeniul public.
Cum e parcat un Jeep în faţa Consiliului Judeţean Mehedinţi şi ce scuze a invocat proprietarul