Primul patron brăilean trimis în judecată într-un caz de muncă la negru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Florentin Coman
FOTO Florentin Coman

Patronii care preferă să folosească muncitori angajaţi fără forme legale vor fi cu siguranţă mai precauţi, după ce vor afla că justiţia brăileană a „spart gheaţa”, având deja pe rol un proces în care un astfel de caz este judecat. Este prim trimitere în judecată pentru muncă la negru din Brâila, iar în curând va fi pronunţată şi sentinţa.

Inculpatul este brăileanul Iosef M., 63 de ani, patronul firmei „Tehnobrick” SRL, care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 264 alin. 4 din Legea 53/2003 privind Codul Muncii: “primire la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă”.

După cum reiese din dosarul instrumentat de procurori, pe 20 septembrie 2015, între SC “Tehnobrick” SRL Brăila, în calitate de constructor, reprezentată de Mişu Iosef, şi brăileanul Costică C., în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul pentru execuţia lucrărilor de construcţii-montaj pentru obiectivul ce consta în spaţiu comercial şi activităţi sportive situat în municipiul Brăila, B-dul Independenţei nr. 280.

“La data de 2 octombrie 2015, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă, însoţiţi de lucrători ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, au efectuat un control inopinat la obiectivul mai sus menţionat (imobilul din B-dul Independenţei) urmărind identificarea cazurilor de muncă fără forme legale de încadrare. Cu această ocazie, conform procesului verbal de control nr. 12553/16.10.2015 şi anexelor acestuia, au fost identificate 13 persoane care prestau muncă în beneficiul constructorului, fără a avea încheiate în formă scrisă contracte individuale de muncă”, precizează anchetatorii.

Audiat în calitate de suspect, Iosef M. a declarat că, de fapt, din cele 13 persoane depistate de inspectorii ITM, opt nu lucrau pentru firma “Tehnobrick” SRL . “Aceste persoane nu le-am chemat eu la muncă şi nu cunosc cine le-a solicitat să efectueze lucrări la beneficiar. Cel mai probabil, cei opt lucrau pentru o altă firmă, la aceeaşi lucrare, iar de teama inspectorilor de muncă şi a jandarmilor au declarat toţi că lucrează la «Tehnobrick» SRL. Confirm, însă, că cinci persoane erau la muncă la SC «Tehnobrick» SRL Brăila şi se aflau în perioada de probă, premergătoare angajării”, a afirmat Iosef.

Beneficiarul lucrării de pe bulevardul Independenţei a declarat, însă, că singura firmă pe care o angajase era „Tehnobrick” SRL. ~n prezent, Iosef M. este plecat din ţară, aflându-se la muncă în Germania.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite