Primăria Brăila a demarat o acţiune de capturare a câinilor comunitari de pe străzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acţiunea de ridicare a câinilor fără stăpân va continua şi zilele următoare Foto: arhivă Adevărul
Acţiunea de ridicare a câinilor fără stăpân va continua şi zilele următoare Foto: arhivă Adevărul

Primarul Marian Dragomir a postat un filmuleţ pe o reţea de socializare, în care este prezentată acţiunea de capturare a câinilor vagabonzi, dar şi reacţia unor brăileni, care au refuzat să lase patrupedele pe mâna reprezentanţilor societăţii de ecarisaj.

În urma mai multor reclamaţii primite de la brăileni, municipalitatea a decis să reia acţiunea de capturare a câinilor fără stăpân. Oamenii se plâng că nu mai pot ieşi din case după lăsarea serii pentru că sunt atacaţi de haitele de câini comunitari.

Aceştia susţin că s-au adresat în mai multe rânduri autorităţilor pentru a rezolva problema, dar s-au lovit mereu de refuzul unor brăileni de a permite personalului de la firma de ecarisaj să ridice animalele de pe străzi. 

Primarul Brăilei, Marian Dragomir, a postat chiar şi un filmuleţ pe o reţea de socializare pentru a sublinia faptul că sunt persoane care se declară iubitoare de animale, dar care nu fac nimic pentru a le lua de pe străzi.

În ciuda ”protestelor”, mai mulţi câini fără stăpân au fost ridicaţi de pe străzile din Brăila, acţiunea urmând să continue şi în perioada următoare.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite