Zeul maratoanelor, un brăilean care sfidează astmul: a alergat 107 kilometri între Brăila şi Buzău
0
Deşi bolnav de astm din adolescenţă, brăileanul Dumitru Balica a reuşit să facă faţă cu brio uneia dintre cele mai grele discipline sportive: maratonul. A început să alerge când deja avea 40 de ani şi a participat la peste 10 maratoane, atât în ţară cât şi în străinătate. Nu s-a clasat niciodată pe locul I, însă faptul că a reuşit să le termine în picioare aproape pe toate a fost pentru el o mare izbândă.
Doar o singură dată a renunţat, simţind că nu îl mai duc puterile. "Era organizat la Sibiu. A fost singurul maraton la care am pierdut acea luptă personală cu mine însămi, care mi-a dat puteri să merg mai departe, pentru a-mi dovedi că, în ciuda problemei pe care o am la plămâni, pot să fac faţă unui maraton. Atunci am alergat doar vreo 23 de kilometri, iar apoi am simţit că nu mai pot şi a trebuit să mă opresc. Mi-a părut rău", spune Dumitru Balica.
Brăileanul povesteşte că aventura vieţii lui a trăit-o în vara anului 1989, când s-a sculat într-o dimineaţă hotărât să îşi mai demonstreze odată că e un învingător al propriilor temeri. Şi-a îmbrăcat treningul şi, doar cu buletinul şi câţiva bani în buzunar, a început să alerge spre Buzău. A plecat hotărât să nu se oprească până în oraşul vecin şi a reuşit. Cei 105 kilometri dintre Brăila şi Buzău l-au epuizat complet, însă spune că nu a renunţat nicio clipă, chiar dacă erau momente când nu mai putea să alerge ci doar mergea într-un ritm mai alert.
Dumitru Balica este în prezent apicultor, iar când are împleteşte pulovere FOTO Florentin Coman
"Cel mai greu mi-a fost pe ultimii 20 de kilometri. Vedeam cum opresc autobuzele prin satele pe unde treceam şi tentaţia să mă urc într-unul era uriaşă. Mă apropiam de ele dar nu mă urcam, strângeam din dinţi şi îmi ziceam în gând că trebuie să fac faţă ispitei. Am mers mai departe şi seara am ajuns în Buzău, în gară.
Îmbrăcat doar în trening, transpirat, abia mă mai ţineam pe picioare. Când m-a văzut aşa o patrulă de Miliţie, şi fără niciun bagaj, a venit să mă legitimeze. Noroc că aveam buletinul în buzunar. Le-am explicat că făcusem un maraton personal, plecat din Brăila, de dimineaţă, şi că venisem să iau trenul, ca să mă întorc acasă. M-au crezut şi m-au lăsat în pace. A doua zi eram terminat. Nici până la poartă nu mai puteam să merg, dar încet-încet mi-am revenit şi am rămas cu amintirea asta frumoasă, cum am făcut un maraton de unul singur, de la Brăila până la Buzău".
Dumitru Balica a fost mare amator de sport încă din copilărie. A început să joace fotbal de la 15 ani şi, deşi curând avea să se îmbolnăvească de astm în urma unei răceli puternice, a continuat cu fotbalul până la 35 de ani, jucând inclusiv în perioada când a fost internat la un sanatoriu.
Fiind atât de preocupat cu sportul, brăileanul nu reuşit să muncească cu carte de muncă decât 14 ani, în perioada 1991 – 2005, astfel că, atunci când s-a pensionat pe caz de boală avea o pensie de doar 385 lei. Din acest motiv, soţia sa a plecat la muncă în Italia şi nu s-a mai întors.
În urmă cu câţiva ani şi-a strâns poeziile într-o broşură FOTO Florentin Coman
În prezent, Dumitru Balica are 60 de ani, este singur şi cu un venit lunar de doar 430 lei. Pentru a putea face faţă cheltuielilor de zi cu zi, el s-a profilat pe creşterea albinelor. Are deja 38 de stupi şi spune că apicultura este noua lui pasiune. Ca să îşi umple timpul, în anotimpul rece el împleteşte pulovere, meşteşug pe care l-a învăţat de la mama sa, şi cochetează cu poezia. În urmă cu câţiva ani, şi-a adunat modestele sale creaţii literare într-o broşură.
Citiţi şi
Se încarcă comentariile...
