Poliţist din oraşul brăilean Însurăţei, acuzat că a agresat în stil mafiot un tânăr din localitate
0
Eugen A., agent în cadrul secţiei judiciare a Poliţiei Oraşului Însurăţei, a fost trimis, zilele trecute, în judecată, alături de cumnatul său, Petrică P., pentru lovire şi lipsire de libertate. Poliţistul mai este acuzat şi de influenţarea declaraţiilor, totul după ce a snopit în bătaie un tânăr din Însurăţei pe care a încercat apoi să îl determine să îşi retragă plângerea.
Victima agresiunii este Costică C., care în data de 20 mai 2015, ar fi provocat un scandal în clubul „Selfie” din Însurăţei, deţinut de Cătălina A, soţia poliţistului Eugen A. După ce a avut o altercaţie verbală cu un alt tânăr, Costică a fost dat afară din club. El a plecat spre casă, însoţit de doi amici. Pe drum, a fost întâmpinat de poliţstul Eugen A. şi de cumnatul acestuia, care erau decişi să îi aplice o corecţie fizică şi nu s-au lăsat până nu şi-au dus planul până la capăt.
În raportul întocumit de procurori se precizează: “La scurt timp, după parcurgerea unei distanţe de aproximativ 300 de metri, cei trei au fost ajunşi din urmă de un autoturism, care a oprit în faţa persoanei vătămate, blocându-i deplasarea. Din maşină a coborât poliţistul inculpat ,având în mână o bâtă de baseball. În aceste condiţii, dându-şi seama că urmează să fie agresat, Costică C. s-a decis să fugă către locuinţa sa ca să-şi asigure scăparea, însă în urmărirea sa a pornit Eugen A. În timp ce era urmărită, victima a auzit o voce în urma sa, care însă nu era a poliţistului, şi care s-a exprimat: «Prinde-l, că-l omor!», dându-şi astfel seama că era urmărit de mai multe persoane”.
Ajuns din urmă, Costică a fost trântit la pământ, după care a fost lovit cu sălbăticie în zona capului şi toracelui. “După ce a primit mai multe lovituri, Costică Coteţ şi-a pierdut cunoştinţa, iar la un moment dat a simţit că este ridicat de la pământ şi băgat în portbagajul autoturismului inculpatului Ardeleanu Eugen. În timp ce se afla în portbagaj, iar autoturismul rula într-o direcţie necunoscută, Coteţ, de teamă să nu fie omorât, a început să ceară clemenţă agresorilor, spunându-le să-l lase în pace”, precizează procurorul de caz, citat de cotidianul „Obiectiv – Vocea Brăilei”.
După ce a parcurs un anumit traseu, autoturismul s-a oprit, iar bătăuşii l-au scos pe tânăr din portbagaj şi l-au mai lovit de câteva ori. Victima a fost abandonată în câmp, în stare de inconştienţă. După câteva ore, când a realizat unde se află, Costică C. a reuşit să cheme un prieten care să îl transporte la dispensarul din Însurăţei.
Tânărul a depus o plângere penală împotriva poliţistului agresor, însă ulterior a retras-o, susţinând că de fapt l-ar fi bătut un barman din clubul „Selfie”. Peste câteva luni, însă, Costică C. a reformulat plângerea împotriva lui Eugen A., afirmând că acesta a făcut presiuni asupra sa pentru a-şi retrage acuzaţiile. Dosarul agresiunii de la Însurăţei se află în prezent pe biroul magistraţilor brăileni.
Citiţi şi
- Timişoara UPDATE Accident mortal cu fugă de la locul accidentului, la Timişoara. Şoferul care a provocat accidentul a fost prins