Percheziţii la mai mulţi săteni suspectaţi de braconaj. De la domiciliile acestora au fost ridicate mai multe plase de pescuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei brăileni, cu vârsta cuprinsă între 41 şi 43 de ani, sunt acuzaţi de producere, import, comercializare, deţinere sau folosire la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comerciale.

Pe 17 aprilie, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila au acţionat, pe raza comunei Traian, pentru stoparea braconajului, efectuând cinci percheziţii la domiciliile a trei consăteni, cu vârste cuprinse între 41 şi 43 de ani.

”Cu această ocazie, au găsite opt plase de pescuit, dintre care şase cu fir din aţă şi două de tip monofilament, de dimensiuni diferite, acestea fiind confiscate în vederea continuării cercetărilor”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Pe numele celor trei bărbaţi au fost întocmite dosare penale sub acuzaţiile de producere, import, comercializare, deţinere sau folosire la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comerciale, şi producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite