„Opinia publică acuză” se întoarce la Brăila. Poliţiştii locali îi vor face de râs pe contravenienţi, filmându-i şi publicând imaginile în mass media

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cam aşa ceva promite Primăria că vor păţi brăilenii prinşi că aruncă gunoi pe domeniul public FOTO F.C.
Cam aşa ceva promite Primăria că vor păţi brăilenii prinşi că aruncă gunoi pe domeniul public FOTO F.C.

Brăilenii lipsiţi de bun simţ care şi-au făcut un obicei din a arunca gunoaie pe domeniul public, din a sparge seminţe pe stradă sau din a vandaliza mobilierul stradal vor trebui să se ferească, pe lângă amenzile aplicate de poliţiştii locali, şi de camarele video pe care le vor purta aceştia cu ei. Imaginile vor fi făcute publice, aşa încât contravenienţilor să le fie ruşine de faptele lor.

Primarul Marian Dragomir a declarat că are în plan să doteze Poliţia Locală cu aparatură video pe care agenţii să o poarte permanent pe teren. Edilul-şef a afirmat că deja a purtat o discuţie cu directorul general al Poliţiei Locale, Traian Jipa, şi cu noul adjunct, Georgică Tănase, pentru a pune la punct o strategie în acest sens.

„În perioada următoare, mă gândesc la o activitate cât mai vizibilă a Poliţiei Locale. Am avut o discuţie cu domnul Jipa şi cu domnul adjunct Tănase pentru a achiziţiona aparatura necesară în vederea filmării celor care sunt surprinşi aruncând gunoi pe domeniul public sau făcând diverse fapte antisociale. E valabil şi pentru spărgătorii de seminţe. Este foarte important ca în perioada următoare să dăm nişte exemple cu ajutorul mass-media. O să vă furnizăm imaginile cu cei surprinşi. Puterea exemplului şi umilinţa celui care aruncă gunoiul pe domeniul public trebuie să aibă rolul ei în această acţiune a noastră de menţinere a curăţeniei din oraş” , a declarat Dragomir.

La Brăila, pe vremea regimului comunist, sub genericul „Opinia publică acuză”, exista un panou special amenajat, la intersecţia bulevardului Cuza cu strada Republici, actuala 1 Decembrie 1918, unde erau afişate fotografii ce înfăţişau localnici prinşi în timp ce aruncau gunoiul pe stradă sau în timp ce făceau alte fapte antisociale. În perioada respectivă, inclusiv faptul că aveai prea mari provizii de ulei sau zahăr în cămară era ilegal, iar cei prinşi cu aşa ceva erau sancţionaţi şi expuşi oprobiului public, fiind acuzaţi că fac comerţ ilicit.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite