Ofiţer de cont cu mâinile până la cot în banii clienţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Florentin Coman
FOTO Florentin Coman

Lucrând permanent cu banii clienţilor, Alina G., ofiţer de cont al sucursalei Raiffeisen Bank SA din oraşul brăilean Ianca, a căpătat curaj, crezând că nu are ce să se întâmple dacă mai „ciupeşte” şi pentru ea câte ceva. Pe parcursul mai multor ani, femeia a sustras bani din conturile altora, punând la punct un mecanism de tip „suveică”, până când a ajuns în punctul de a nu mai putea să îşi acopere frauda şi, inevitabil, a fost prinsă.

Alina G. a lucrat în cadrul Raiffeisen Bank - Agenţia Ianca, judeţul Brăila, în perioada 2007 - iunie 2011, în funcţia de ofiţer de cont, având ca atribuţiuni de serviciu întocmirea documentaţiei în vederea acordării de credite persoanelor fizice, deschiderea şi închiderea de conturi pentru persoanele fizice şi juridice, administrarea conturilor clienţilor, eliberarea de carduri, încheierea contractelor de depozit pentru persoanele fizice şi juridice şi efectuarea de operaţiuni cu numerar

“Văzând că modul de lucru în cadrul Agenţiei Ianca, unde îşi defăşura activitatea, era destul de permisiv, nefiind supusă vreunor verificări din partea directorului agenţiei sau a funcţionarilor din cadrul Sucursalei Brăila, iar operaţiunile în sistemul informatic al băncii nu necesitau autorizare, în anul 2009, inculpata a luat hotărârea să efectueze operaţiuni frauduloase de retragere de numerar din conturile clienţilor, iar sumele de bani să le cheltuiască în interes personal”, precizează procurorii.

În perioada 2009 – 2011, .Alina G. a reuşit să sustragă nu mai puţin de 119.378,39 lei şi 98 de euro. „ Expertiza contabilă judiciară efectuată a relevat că inculpata a conceput un mecanism sofisticat tip «suveică» prin care a încercat să acopere lipsa banilor din conturile clienţilor, procedând la efectuarea unor transferuri repetate de sume de bani între conturile acestora, însă, în cele din urmă, nu a mai reuşit să-şi mascheze activitatea infracţională”, menţionează Parchetul.

Procurorii de la Făurei au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui apartament şi a unui autoturism aflate în proprietatea Alinei G., în vederea recuperării prejudiciului cauzat Raiffeisen Bank SA.

Citiţi şi


 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite