Două persoane certate cu legea, identificate de poliţişti. Se vor alege cu dosare penale pentru furt şi lovire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii au identificat ieri doi bărbaţi, de 29 şi 60 de ani, primul fiind bănuit că a furat mai multe bunuri din locuinţa unei persoane, în timp ce al doilea este suspectat de agresarea unui bărbat de 58 de ani.

Pe 25 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ianca l-au identificat pe un tânăr de 29 de ani, din satul Lişcoteanca, comuna Bordei Verde, bănuit că, în noaptea de 24 spre 25 aprilie, ar fi pătruns prin efracţie în locuinţa unui bărbat, în vârstă de 42 de ani, din Ianca, de unde ar fi sustras două telefoane mobile şi un portofel.

”Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat persoanei reclamante.  În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Tot ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Brăila l-au identificat pe un brăilean, în vârstă 60 de ani, bănuit că, la data de 18 aprilie,  l-ar fi agresat pe un bărbat, în vârstă de 58 de ani. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite